FC Hermannstadt înfruntă UTA sâmbătă, de la ora 18.30, pe noua arenă din Sibiu, în meci contând pentru etapa 3 din Superligă.
După două etape, sibienii lui Marius Măldărășanu sunt pe locul 7, cu 3 puncte. Oaspeții au doar un punct și UTA este abia pe 12, echipa arădeană fiind complet transformată în acest sezon.
Antrenorul Sibiului, Marius Măldărășanu avertizează că fostul său tehnician, Mircea Rednic are harul de a închega rapid echipe.
Descoperă oferta de pariuri Superbet pentru partida cu UTA Arad!
”L-am avut antrenor pe Mircea Rednic în multe rânduri, este un antrenor cu experiență, însă este clar că UTA este mult schimbată. El are capacitatea să formeze o echipă, nu știu dacă pot spune că o omogenizează, timpul este foarte scurt, dar văzând cele două meciuri ale lor, au făcut o primă repriză foarte bună la Galați, apoi a fost un meci bun și contra CFR-ului. Pe undeva, reușește să închege o echipă, chiar dacă sunt multe schimbări. Depindem de noi, suntem pe un trend bun, am făcut două jocuri bune, avem doar trei puncte, dar jocurile bune și ocaziile îți dau încredere, nu poți rata la nesfârșit, apar și rezultatele. Ne dorim să legăm două victorii, ar fi foarte important pentru parcursul următor în campionat” a spus antrenorul sibienilor pe conturile oficiale de socializare ale clubului.
Măldărășanu nu se concentrează pentru a bloca un anumit jucător de la Arad. ”UTA are jucători cu calitate, Rareș Pop este un copil de viitor, sunt lucruri pozitive la adresa lui, dar noi trebuie să blocăm jocul arădenilor, în general când ne apărăm, trebuie să o facem bine, cum vor fi și momente când vom ataca. Importantă va fi atitudinea” a mai anunțat tehnicianul.
Marius Măldărășanu a anunțat doi jucători incerți, Gabi Iancu și Silviu Balaure.
Echipă probabilă: Letica – Medina, Găman, Stoica, Butean – Mino, Alhassan – Balaure (G.Iancu), Neguț, D. Iancu – Paraschiv.