Fawzia Rehejeh, românca de origine siriană, a câștigat procesul de discriminare cu BCR, după ce în 2021 când a vrut să își deschidă un cont bancar a fost supusă mai multor proceduri de verificare suplimentară pentru că este „născută în Siria”, cu toate că este cetățean român.
În 2021, Fawzia a decis să depună o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), pentru modul în care a fost tratată de funcționarii Băncii Comerciale Române. CNCD i-a dat dreptate și a amendat banca cu 3.000 de lei. BCR a contestat decizia a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, prin care era sancționată pentru discriminare, iar săptămâna trecută Curtea de Apel București a anunțat că a respins cererea acesteia ca fiind neîntemeiată.
„Cel mai bine cred că ar descrie ce am simțit în momentul în care am aflat decizia Curții de Apel București este sentimentul dreptății. Am simțit că, după atâta timp și atâta consum emoțional, mi s-a făcut, în sfârșit, dreptate. A fost un proces foarte lung, care a început acum doi ani, când am depus sesizarea la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Sunt mulțumită că, în cele din urmă, Curtea de Apel a validat decizia CNCD și a confirmat faptul că BCR m-a discriminat. În al doilea rând, pe lângă sentimentul dreptății, sentința îmi dă încredere și speranță. Încredere în faptul că abuzurile făcute în sistemul bancar pot fi penalizate și speranță în legătură cu faptul că sistemul bancar poate fi corectat și pentru alți imigranți și refugiați ajunși în România”, spune Fawzia pentru Ora de Sibiu.
În septembrie 2022, Banca Comercială Română a chemat-o pe Fawzia în instanță, în calitate de „pârât”, la Curtea de Apel București, solicitând anularea Hotărârii prin care Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a stabilit fapta de discriminare. „După aproape un an, timp în care am purtat o luptă inegală în instanță cu BCR (eu, cu resurse limitate de bani, timp și expertiză juridică, ei cu departament juridic, specialiști în drept și fonduri nelimitate), Curtea de Apel București a respins cererea de chemare în judecată drept «neîntemeiată»”, spune Fawzia Rehejeh pe pagina sa de facebook.
„BCR m-a discriminat verificându-mă ca pe o teroristă virtuală pe motiv că sunt născută în Siria. Justiția a decis că nu există cetățeni români de gradul I (născuți în România) și cetățeni români de gradul II (născuți în Siria sau altundeva). Cetățenia este unică și indivizibilă. Iar drepturile prevăzute de acestea nu pot fi suspendate de nicio instituție publică sau companie privată, fie aceasta chiar și Banca Comercială Română”, adaugă Fawzia.