Facturarea electronică devine obligatorie pentru toate tranzacțiile între firme

Facturarea electronică va fi obligatorie, începând cu 1 ianuarie 2024, pentru toate tranzacţiile efectuate între persoanele impozabile stabilite pe teritoriul României.

Facturarea electronică devine obligatorie pentru toate tranzacțiile între firme

„La 27 iulie 2023 a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 188, Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/1553 a Consiliului din 25 iulie 2023 de autorizare a României să introducă o măsură speciala de derogare de la articolele 218 şi 232 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată.Decizia permite României, începând cu data de 1 ianuarie 2024, să instituie facturarea electronica obligatorie pentru toate tranzacţiile efectuate între persoanele impozabile stabilite pe teritoriul României. Măsura este aplicabila până la 31 decembrie 2026”, se arată într-un comunicat al MF remis AGERPRES.

În cazul în care consideră necesară prelungirea măsurii speciale, România poate transmite Comisiei o cerere de prelungire, împreună cu un raport de evaluare a eficacităţii măsurilor naţionale din perspectiva combaterii fraudei şi a evaziunii fiscale în domeniul TVA, precum şi a simplificării colectării TVA.

„Este o decizie pe care o salut şi care ne va fi de mare folos. Va însemna creşterea transparenţei, monitorizarea precisă a tranzacţiilor şi raportarea în timp real către autorităţile fiscale, fiind un instrument valoros în eforturile noastre de a proteja bugetul public şi de a asigura o concurenţa echitabilă între contribuabili. Faptul că facturarea electronica asigura o înregistrare precisă şi verificabilă a tranzacţiilor comerciale facilitează procesul de verificare şi audit, asigurând ca tranzacţiile sunt conforme cu reglementările fiscale şi nu au fost manipulate în mod fraudulos. Implementarea facturării electronice obligatorii elimină posibilitatea utilizării facturilor false sau duplicat, deoarece fiecare tranzacţie este înregistrată în mod unic. Mai mult, sunt schimbări care ne vor permite să eliminăm cât mai multe declaraţii şi formalităţi fiscale, aspect care va reduce din povara fiscală pe care o suporta contribuabilii”, a transmis ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.

În perioada următoare vor fi stabilite categoriile de operatori economici care au obligaţia de a emite facturi electronice în relaţia business-to-business (B2B) şi de a le transmite prin sistemul naţional privind factura electronica RO e-Factura, precum şi data de la care intervine această obligaţie.

Potrivit sursei citate, RO e-Factura are beneficii importante atât pentru administraţia publică, cât şi pentru mediul privat, respectiv oferă o imagine de ansamblu, în timp real, asupra execuţiei bugetare şi în următoarea etapă, a tranzacţiilor în relaţia business-to-business (B2B); contribuie semnificativ la reducerea fraudei TVA la nivel naţional, cât şi în cadrul Uniunii Europene; va reduce pierderile asociate cu evaziunea fiscală; va fi un sistem interconectat cu celelalte sisteme deţinute de statele membre ale UE; va asigura posibilitatea participării în procesul de achiziţii publice a oricărei entităţi din oricare stat membru al Uniunii Europene.

De asemenea, sistemul va oferi date în timp real, lucru care va conduce la eficientizarea procesului de colectare şi, implicit, asigurarea necesităţii de investiţii ale statului român; eficienţă, predictibilitate şi transparenţă în cheltuirea banilor de către instituţiile publice; va contribui la dezvoltarea mecanismului de verificare documentară (desk – audit – control ANAF – Antifrauda de la distanţa) pentru acţiunile de conformare şi prevenire; datele colectate prin acest sistem vor fi suport pentru analize predictive mai detaliate ale evoluţiei economice, identificarea asimetriilor din economie şi implementarea unor politici fiscale pertinente care sa asigure un cadru natural de dezvoltare al mediului de afaceri; elimină vulnerabilităţile vechiului sistem de facturare pe suport hârtie.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică