Un sibian în vârstă de 76 de ani s-a ales cu dosar penal pentru că s-a urcat băut la volan. Omul a fost depistat de polițiști după ce a fost implicat într-o tamponare.
„La data de 27 iulie a.c., în jurul orei 13,30, în municipiul Sibiu, pe strada Autogării, un sibian în vârstă de 76 de ani, aflat la volanul unui autoturism, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi și a acroșat un autoturism condus regulamentar în spatele său”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Testarea alcoolscopică a sibianului a indicat o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză, la nivelul Biroului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.