Activități de informare pentru șoferii din Sibiu care și-au redobândit permisul - ”Alcoolul și drogurile închid drumul libertății”

În cursul acestei săptămâni, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Sibiu au desfășurat activități de informare, în municipiul Sibiu, cu privire la înăsprirea modului în care sunt aplicate pedepsele în cazul accidentelor mortale, provocate de șoferii aflați sub influența alcoolului, a drogurilor sau care conduc fără permis.

Activități de informare pentru șoferii din Sibiu care și-au redobândit permisul - ”Alcoolul și drogurile închid drumul libertății”

Astfel, polițiștii au purtat un dialog deschis cu șoferii care s-au prezentat pentru testarea în vederea redobândirii dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, celor prezenți fiindu-le transmise informații despre modificările legislative conform cărora șoferii care conduc fără drept, sub influența alcoolului sau stupefiantelor și care provoacă accidente din care rezultă decesul unor persoane, nu vor mai fi condamnați cu suspendare.

Această lege, aduce modificări, printre altele, la art. 91 din Legea nr. 286/2009 – Codul Penal, și introduce un nou aliniat: ,,3 ind. 1-  nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art.192, alin. 2 și 3, dacă acestea au fost săvârșite în condițiile art. 335 sau art. 336”.

Consumul de alcool/substanţe psihoactive este interzis conducătorilor auto, și crește probabilitatea implicării în evenimente rutiere, prin afectarea echilibrului, vitezei de reacție, capacității de coordonare a mișcărilor, felului în care se orientează în spațiu sau modului în care apreciază distanța sau viteza.

Conform reglementărilor Codului Rutier, toți participanții la traficul rutier, indiferent de calitatea acestora, au obligația legală de a adopta o conduită preventivă, care să ducă la evitarea producerii accidentelor, a pagubelor materiale și a pierderilor de vieți omenești.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică