Primăria Sibiu preia Spitalul CFR. Ghișe: „Mult promisul spital județean rămâne un proiect îndepărtat”

Consilierii locali au aprobat, în ședința ordinară de joi, demararea procedurilor în vederea preluării în proprietatea publică a municipiului Sibiu și în administrarea Consiliului Local, a Spitalului General Căi Ferate (CF), aflat în proprietatea Statului Român și în subordinea Ministerului Transporturilor. 

În luna mai a acestui an, Guvernul României a aprobat transferul a 15 spitale CF din subordinea Ministerului Transporturilor în subordinea altor ministere și instituții cu rețele sanitare proprii, respectiv a acordat posibilitatea autorităților publice locale să solicite transferul acestor unități sanitare în vederea constituirii lor ca structuri flexibile. Municipiul Sibiu și-a exprimat intenția de preluare a Spitalului CFR printr-o adresă înregistrată în 03.04.2023, luând în considerare interesul public, „în vederea creșterii eficienței activității de susținere a actului medical prin asigurarea unor condiții generale și obligatorii de primire și îngrijirile medicală, de igienă pentru pacienți”, potrivit raportului de specialitate. 

În vederea demarării procedurilor de preluare a Spitalului CFR în proprietatea municipiului Sibiu, consilierii locali au votat, joi, un proiect de hotărâre. Consilierul local Ionuț Ghișe (USR) spune că decizia este una importantă pentru comunitate, mai ales în contextul în care „mult promisul Spital Județean rămâne un proiect foarte îndepărtat”. 

„Salutăm decizia de astăzi pentru aprobarea transmiterii cererii de preluare în proprietatea publică a municipiului Sibiu și administrarea Consiliului Local a Spitalului General Căi Ferate Sibiu. Este o decizie cel puțin la fel de importantă – dacă nu mai importantă, ca Fabrica de Cultură pentru comunitatea sibiană, în condițiile în care mult promisul Spital Județean rămâne probabil pentru multă vreme la nivelul unui proiect foarte îndepărtat. Astfel, orice investiție în sănătate ar trebui să fie o proprietate pentru noi toți. Știm că imobilul principal face parte dintr-o retrocedare în natură și spitalul plătește chirie în acest moment, dar conform informațiilor apărute în ședința comisiei de buget, Ministerul Transporturilor a alocat suma necesară exproprierii în valoare de 43 de milioane de lei. Sperăm că această sumă să fie alocată și nu doar o promisiune politică de la centru, astfel încât municipiul Sibiu să aibă șansa de dovedi pe plan local că are capacitatea să investească și să dezvolte infrastructura spitalicească, precum a făcut-o la Spitalul de Pediatrie. De asemenea, ne așteptăm ca inclusiv Universitatea Lucian Blaga să participe la o dezvoltare profesionistă și modernă a spitalului, în beneficiul sibienilor, pentru că, nu-i așa, atunci când problemele de sănătate apar, toți aveam aceeași funcție, cea de pacient”, a spus Ionuț Ghișe, consilier USR. 

Proiectul de hotărâre a fost votat în unanimitate de consilierii locali. 

Ultima oră

Comentariul meu