Primăria modernizează fostul sediu de pe bulevardul Victoriei. Lucrările durează un an

Sediul Primăriei Sibiu de pe bulevardul Victoriei, o clădire publică, are nevoie de renovare, accesibilizarea acesteia pentru persoanele cu dizabilități și lucrări care să crească securitatea la incendiu, informează primarul din Sibiu, Astrid Fodor. Termenul de finalizare a lucrărilor este de 12 luni. 

Primăria modernizează fostul sediu de pe bulevardul Victoriei. Lucrările durează un an

”Am contractat lucrările în beneficiul sibienilor care vin la ghișeele serviciilor publice care funcționează în această clădire, în scopul îmbunătățirii condițiilor de lucru pentru funcționarii care lucrează aici, dar și pentru a crește eficiența energetică a clădirii, ceea ce va genera o scădere a costurilor cu utilitățile.” a mărturisit Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Contractul a fost semnat în urma unei proceduri de achiziție publică cu firma SC Euras SRL Satu Mare, valoarea investiției fiind de 10,7 milioane de lei. Lucrările sunt extinse, nefiind o simplă cosmetizare a clădirii. Acestea vor include:

Lucrări de construcții: recompartimentări, reabilitarea grupurilor sanitare și a sistemelor de ventilație și aerisire, refacerea tencuielilor și a zugrăvelilor și lucrări de îmbunătățire a izolației împotriva infiltrațiilor de apă. Instalația electrică și cea de încălzire vor fi, de asemenea, modernizate. Se va realiza și o infrastructură mai eficientă pentru accesul la date.

Pentru creșterea siguranței în caz de incendiu, constructorul va instala hidranți în interiorul și la exteriorul clădirii și un pichet cu echipamente pentru stingerea incendiilor. Vor fi realizate instalații automate de stingere cu gaz a incendiilor, o instalație de detectare și semnalizare, una de desfumare a caselor scărilor și una de protecție împotriva trăsnetului. De asemenea, iluminatul special care arată căile de evacuare în caz de incendiu se va moderniza.

Pentru optimizarea accesului în clădire a persoanelor cu dizabilități va fi montat un lift în casa scărilor, care va asigura deplasarea de la demisol și până la etajul 1. De asemenea, în clădire se vor crea rampe și grupuri sanitare dedicate.

Primăria modernizează fostul sediu de pe bulevardul Victoriei. Lucrările durează un an

Ultima oră

Comentariul meu

Publică