update peste douăzeci de copii intoxicați la un ștrand din avrig si duși la spital de urgență
foto: arhivă

Unsprezece copii au fost transportați de la un ștrand din Avrig la CPU Luther după ce au dat semne de toxiinfecție alimentară. Alți 12 copii au fost internați la spital.

Marți seara mai mulți copii din Avrig au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară. Peste 20 de minori au acuzat stări de rău după ce au au fost la un ștrand din Avrig.

Update

Alți 12 copii din Avrig au fost transportați la Urgențe după ce acuzau stări de rău. „Aseară în jurul orei 23:00 au mai fost identificați încă 12 copii care acuzau stări de rău și vărsături, astfel s-a intervenit cu un echipaj SMURD, ATPVM și ambulanță SAJ și cei 12 copii au fost preluați și transportați la CPU Luther pentru investigații de specialitate.

Astfel au fost duși la spital un număr total de 23 de minori cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani, cu suspiciune de toxiinfecție alimentară”, transmite ISU Sibiu.

Știre inițială

Unsprezece copii au ajuns la spital cu toxinfecție alimentară după ce au petrecut o zi la un ștrand din Avrig.

„În urma unui apel pe numărul unic de urgență 112, un echipaj SMURD o autospecială de transport victime multiple și o ambulanță SAJ, au intervenit de urgență în localitatea Avrig, la un ștrand întrucât mai mulți copii aveau nevoie de asistență medicală.
La fața locului au fost identificați 11 minori cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani care acuzau stări de rău fiind suspecți de toxiinfecție alimentară.
Echipajul SMURD și ATPMV au preluat 9 copii, iar echipajul SAJ 2 copii. Aceștia sunt transportați la CPU Luther pentru investigații de specialitate”, transmite Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu