Sute de oameni ”chinuiți” de caniculă într-un tren care s-a stricat - Garnitura se îndrepta spre Sibiu - ”Nu ne-a dat nimeni nici o sticlă de apă”
Sursa: ct100.ro

Sute de oameni au rămas blocat în gara Chitila după ce trenul de pe ruta Constanța – Sibiu s-a stricat. Mai bine de două ore, 500 de pasageri au îndurat culdura insuportabilă, fără apă sau informații din partea personalului feroviar.

Sute de oameni din tren au așteaptat mai bine de 2 ore să-și continue călătoria. Este un tren Inter-regio care a plecat de la Constanța, a ajuns la București, apoi a plecat din Gara de Nord la 5 fără 10 și după aproximativ o jumătate de oră locomotiva s-a defectat aici. Sunt persoane în vârstă, sunt copii și, evident, este foarte cald și oamenii suportă cu greu căldura. A venit și poliția, pentru că lumea s-a enervat la un moment dat, evident, este firesc pentru că e foarte cald și oamenii nu primeau informații, relatează StirileProTV.

” 2-3 ore, nu știu… Nu pot să cobor că sunt operată, am tot șoldul înlocuit și… am probleme cu inima. N-am ieșit deloc afară, că nu pot.” a declarat femeie aflat în tren.

Pe lângă oamenii în vârstă, se aflau și copii în tren, iar din cauza căldurii oamenii au devenit din ce în ce mai nervoși din cauza faptului că nu primeau nici o informație.

”Dacă nu te poți deplasa din vagoane, este cumplit pentru că atmosfera aici este apăsătoare, aerul este irespirabil, imediat, instantaneu te trec toate apele, hainele se lipesc de tine în 2 secunde și este greu să-ți imaginezi cum oameni aceștia pot îndura toate aceste condiții”. a mărturisit un alt pasager.

Reacția șefului de tren

”Am solicitat locomotivă de ajutor și până a venit a trebuit să așteptăm. Am dirijat călătorii care au mers la Ploiești la alte trenuri, dar care merg la Sibiu au trebuit să aștepte cu noi”.

După mai bine de două ore de așteptare în Gara Chitila, o locomotivă a sosit, în sfârșit, să preia această garnitură pentru a continua călătoria până la destinația finală, Sibiu.

Din păcate însă, nu este singurul caz de acest fel. Tot luni după-amiază, un alt tren care trebuia să plece din București spre Galați, a rămas în gară din cauza defecțiunilor la locomotivă.

Ultima oră