Premieră - Spectacolul ”Rigoletto” închide stagiunea baletului sibian, joi în Piața Mare
foto Ovidiu Matiu

Teatrul de Balet Sibiu prezintă joi, 20 iulie 2023, de la ora 21:00, în Piața Mare din Sibiu, ultimul spectacol din această stagiune, premiera absolută de balet clasic „Rigoletto”.

Creat de coregraful Valentin Barteș, cel care a realizat la Sibiu, în anul 2010 primul spectacol de balet în aer liber (Carmen, de Georges Bizet), spectacolul „Rigoletto” reprezintă nu doar revenirea la Sibiu a coregrafului clujean, Valentin Barteș, dar și o premieră absolută, fiind prima dată când acest balet, ce are la bază libretul scris de Francesco Maria Piave, este pus în scenă în România.

Alături de artiștii baletului sibian, din distribuția spectacolului fac parte soliștii și corul Operei Naționale Române Cluj-Napoca, maestru de cor Corneliu Felecan, iar muzica spectacolului, va fi interpretată live de Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, dirijor David Crescenzi (Italia). O repetiție generală, în regim de spectacol, va avea loc miercuri, 19 iulie 2023, de la ora 21:00, în Piața Mare. Accesul publicului la eveniment este gratuit, atât pentru repetiția generală în regim de spectacol din data de 19 iulie, cât și pentru premiera spectacolului din data de 20 iulie 2023.

„Cele mai vechi amintiri ale mele, încă de la vârsta de trei-patru ani, sunt în teatru. Eram zilnic la teatru, fie să îl aștept pe tatăl meu, care era prim-balerin al Operei din Cluj-Napoca, fie să vizionez repetiții sau spectacole de balet și operă. M-am îndrăgostit de mic de lumea spectacolului și întreaga mea carieră am dedicat-o dansului și scenei. Cu Teatrul de Balet Sibiu am o legătură foarte puternică și cu totul specială. Aici am avut șansa pentru prima dată de a monta un spectacol de balet în aer liber, se întâmpla în anul 2010, când baletul sibian a prezentat în Piața Mare spectacolul „Carmen” și tot aici, am bucuria în acest an de a pune în scenă baletul „Rigoletto”, tot în aer liber, un titlu de care sunt fascinat dintotdeauna și pe care mereu am sperat că îl voi putea pune în scenă undeva. Iată că acest moment a venit, la Sibiu, în Piața Mare, o producție care îi are în distribuție pe minunații balerini ai Teatrului de Balet Sibiu, alături de muzicienii Filarmonicii de Stat Sibiu, soliștii și corul Operei Naționale Cluj-Napoca. Mulțumesc pentru încredere directorului baletului sibian, Ovidiu Dragoman și tuturor artiștilor implicați. Sper ca spectacolul nostru să placă tuturor celor care vor veni să ne vadă în Piața Mare din Sibiu.” Valentin Barteș, coregraf

Rigoletto, cea mai populară operă verdiană, pentru prima dată prezentată ca spectacol de balet

Spectacolul „Rigoletto” are în prim plan drama lui Triboulet, bufon la curtea Ducelui de Mantua, un mic ducat italian, pe fondul desfrăului și imoralității ducelui, dar și a caracterului îndoielnic al bufonului, care manifestă o atitudine plină de dispreț și ironie la adresa tuturor. Fiica unică a Contelui de Monterone este umilită de Ducele de Mantua și ajunge ținta tuturor ironiilor curții. Pentru a se răzbuna pentru ironiile la adresa fiicei sale, Contele de Monterone aruncă un blestem asupra lui Rigoletto. Când propria fiică a bufonului ajunge să fie umilită de Ducele de Mantua, Rigoletto plănuiște uciderea acestuia, cu ajutorul lui Sparafucile, pentru a răzbuna onoarea pierdută a unicei sale fiice, Gilda. Oricât de mult se opune Rigoletto relației dintre fiica sa și Ducele de Mantua, oricât încearcă să o convingă pe aceasta de caracterul ducelui, aceasta ajunge să îl iubească pe Ducele de Mantua și să îi rămână devotată în ciuda tuturor dovezilor despre imoralitatea acestuia. Când află despre planul secret al tatălui său Rigoletto, de a-l ucide pe duce, Gilda se sacrifică pe sine, pentru a-i salva viața ducelui, iar blestemul aruncat asupra lui Rigoletto se va fi adeverit.

Premieră - Spectacolul ”Rigoletto” închide stagiunea baletului sibian, joi în Piața Mare

Caseta artistică a spectacolului:

Rigoletto – premieră absolută de balet, după libretul lui Francesco Maria Piave

CU PARTICIPAREA EXTRAORDINARĂ:

Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, Dirijor: David Crescenzi (Italia)

Soliștii și Corul Operei Naționale Române Cluj-Napoca, Maestru de cor: Corneliu Felecan

 

COREGRAFIA: Valentin Barteș

SCENOGRAFIA: Alin Gavrilă

ASISTENT COREGRAFIE: Sabrina Rinaldi și Adela Floricioiu

MUZICA: Giuseppe Verdi

LIGHT DESIGNER: Alessandro Manni

 

DISTRIBUȚIE:

Rigoletto: Henrique Ferreira (balerin), Florin Estefan (bariton) – directorul Operei Naționale Române Cluj-Napoca

Gilda: Candela Nieto (balerină), Manuela Ipate (soprană)

Duca di Mantova: Miguel Teixeira (balerin), Florin Guzgă (tenor)

Sparafucile: Johan Mancebo (balerin), Corneliu Huțanu (bass)

Maddalena: Maria Trabalon (balerină), Alexandra Leșiu (mezosoprana)

Monterone: David Pogana  (bass)

Marulo: Guido Sarnataro (balerin), Sergiu Garabajii (bariton)

Contele di Ceprano: Răzvan Iacob (balerin), Sebastian Balaj (bariton)

Contesa di Ceprano: Sara Zanzon (balerină), Alexandra Leșiu (mezosoprana)

Ultima oră