O grevă a personalului afectează deplasările a mii de călători și anularea a mi de zboruri, în Italia. Angajaţii de la sol își vor relua activitatea doar după ora 18.00.
În acelaşi timp au intrat în grevă şi piloţii şi însoţitorii de zbor de la compania aeriană Vueling, iar piloţii companiei Malta Air, care operează unele zboruri ale Ryanair, sunt şi ei în grevă între orele 12 şi 16. Asociaţia consumatorilor Codacons apreciază că au fost deja anulate aproape 1000 de curse aeriene, cu un total de circa 25.000 de pasageri, potrivit Digi24.
Numai pe aeroportul din Napoli au fost anulate 118 zboruri, iar alte 150 în total pe cele două aeroporturi din Milano – Linate şi Malpensa. La Fiumicino, aeroportul care deserveşte Roma, sunt anulate 200 de zboruri, cu destinaţii cum ar fi Copenhaga, Stockholm, Barcelona, Palma de Mallorca, Palermo sau Catania.
Ita Airways a fost nevoită să anuleze 113 curse interne şi internaţionale. Greviştii solicită încheierea unui nou contract colectiv de muncă, cel vechi fiind expirat de şase ani. Ministrul transporturilor, Matteo Salvini, le-a cerut protestatarilor să dea dovadă de „bun-simţ”, pentru a nu face rău altor milioane de lucrători şi turişti.