teatrul din cartier a venit pentru a rămâne în comunitate - sibienii îl cer și îi duc dorul
Foto: Facebook/ BIS Teatru

Marți seară, forfotă mare pe strada Stefan cel Mare, în grădina BIS Teatru. Copii, alături de părinții lor, așteaptă nerăbdători să înceapă spectacolul Anaz și Dragonul. Este unul dintre spectacolele sublime, după cum îl descrie actorul și regizorul, Bogdan Sărătean, din programul evenimentului Teatru din Cartier organizat an de an, cu hărnicie, de echipa BIS Teatru. Bucuria din ochii celor mici este de nedescris, iar grădina este de data aceasta neîncăpătoare. Organizatorii mărturisesc că au fost copleșiți și de această dată de dorul publicului și au acceptat 130 de rezervări pentru acest spectacol.

teatrul din cartier a venit pentru a rămâne în comunitate - sibienii îl cer și îi duc dorul

Ediția 2023 a evenimentului Teatrul din Cartier este în plină desfășurare. A început în 6 iunie cu spectacolul Orașul meu și continuă până în 16 iulie cu spectacole în Sibiu, în cartierele Trei Stejari și Gușterița, dar și în împrejurimi în Cisnădie și în Cisnădioara. În Cisnădioara organizatorii promit să devoaleze un loc magic de întâlnire și de evenimente, la început de drum, cu potențial feeric, Moondash Art Garden. De altfel, Bogdan Sărătean, inima BIS Teatru și a evenimentelor din jurul acestuia, a observant de-a lungul timpului printre beneficiile evenimentelor organizate, și cel de a fi un deschizători de drumuri și de locuri – au început cu Malurile Cibinului pe când nimeni nu se gândea că vor avea un potențial atât de mare de schimbare, au mers apoi în Gușterița, la Șura Culturală pe când nu reprezenta încă un hotspot cultural, iar acum, la această ediție, descoperă acest nou loc din Cisnădioara, cu potențial cultural promițător.  Aici se va juca pe data de 16 iulie, la ora 17:00, spectacolul pentru copii Anaz și Dragonul.

foto: facebook/ bis teatru

Bogdan Sărătean, fondatorul BIS Teatru, organizație care funcționează la granița fină dintre prietenie și profesionalism, și care face acest eveniment posibil în ciuda dificultăților financiare pe care le întâmpină an de an, își amintește: „Organizăm seria de spectacole Teatrul din Cartier din 2015 și o prețuim foarte mult. Practic ea a generat existența noastră, a BIS Teatru. La început, când am avut primele spectacole puse în scenă de noi, produse de noi, pe care ne doream să le jucăm, aveam nevoie de mai mult spațiu decât aveam pe atunci pe scena de la Atrium unde le jucam. Așa ne-a venit ideea acestui proiect, Teatrul din Cartier. Am vrut ca astfel oamenii să ajungă la spectacolele noastre, să le vadă, voiam ca mesajele noastre, bucuriile noastre să ajungă la cât mai multă lume: din acest motiv ne-am dus prin cartierele Sibiului.” A urmat apoi în anul Iar 2016 prima versiune a spectacolului Orașul meu, despre care Bogdan concluzionează: „care uite că mai există și umple grădini și săli de spectacol și azi.”

foto: facebook/ bis teatru

An de an tot mai mulți spectacori au trecut apoi pragul grădinii BIS Teatru și al evenimentelor propuse de ei. L-am întrebat pe Bogdan câți oameni se află în spatele acestei inițiative și după o mică ezitare a numărat 12. 12 și mulți mulți voluntari care duc acest proiect mai departe și la bine și la greu, din dragoste pentru teatru, artă, comunitate și oraș. Mână de la mână au pus și au transformat grădina casei lor, într-un teatru outdoor. „Tot în 2015 am jucat prima dată un spectacol la noi acasă, la BIS, unde aveam sediul, în grădină. Și așa am început cumva să construim, să gândim și să iubim spațiul acesta. Provocarea cea mai mare pe care o avem este să păstrăm acest teatru ți acest eveniment fresh, să fie relevant prin ceea ce transmitem; să transmitem bucurie, zâmbete, să ridicăm niște întrebări și niște probleme, și să și lucrăm cu anumite segmente. Uite, de exemplu astăzi în cadrul proiectului nostru Teatru din Cartier, actorii Claudiu Fălămaș și Andrada Grosu merg la SOS Satele Copiilor cu un atelier cu copii și adolescenți aflați în situații de risc”, îmi spune Bogdan.

foto: facebook/ bis teatru

Un lucru este cert, Sibiul are nevoie de astfel de evenimente, mici, capabile să infuențeze comunitate pozitiv și să o transforme în bine, menite să descopere locuri și oameni noi și să mute monopolul cultural din centrul orașului și spre comunitățile cartierelor. Bodgan își amintește mereu cu drag primele ediții ale evenimentului, când oamenii, vecinii le dădeau efecti toate scaunele pe care le aveau în casă, peste gard, pentru spectatori: „Oamenii vin și au nevoie de astfel de întâmplări. Noi ne bucurăm de fiecare dată când vecinii ne trec pragul și ne întreabă când mai avem teatru, când vedem vârstnici care ies la fereastră să ne vadă spectacolele. Este pur și simplu o bucurie a comunității de a fi”, concluzionează Bogdan Sărătean.

Programul complet al spectaclelor din cadrul Teatrul din Cartier și al stagiunii anuale BIS Teatru poate fi găsit pe pagina de Facebook BIS Teatru.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică