Pieton lovit de un microbuz pe DN1 la Șelimbăr 
FOTO arhivă

Un bărbat în vârstă de 48 de ani a fost transportat la spital după ce, joi, a fost lovit de un microbuz de marfă pe DN1, în zona localității Șelimbăr. Omul a suferit mai multe traumatisme la nivelul capului, toracelui și membrelor. 

Polițiștii rutieri au intervenit la un accident de circulație produs pe DN 1, în zona localității Șelimbăr. „Din primele cercetări efectuate a rezultat că un pieton, aflat în zona drumului național, pe partea dreaptă a sensului Veștem – Sibiu, a fost acroșat de un microbuz transport marfă, condus spre Sibiu de către un sibian în vârstă de 35 de ani”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Pietonul, în vârstă de 48 de ani, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. „Echipajul SAJ a acordat asistență medicală victimei până la sosirea echipajelor ISU alertate. Bărbatul a suferit mai multe traumatisme: craniene, toracice și de membre”, spune Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.

În prezent, polițiștii rutieri efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor care au dus la producerea acestui accident. Fără mari probleme de trafic.

Ultima oră