FOTO: Două zile pline de adrenalină la Raliul Sibiului - Detalii de la organizatori și piloți: „Sperăm să ajungă o competiție internațională”

Raliul Sibiului începe vineri la Sibiu și se va desfășura în perioada 14- 15 iulie. Anul acesta s-au înscris peste 60 de echipaje la Raliul Sibiului Bilstein 2023, cea de-a patra etapă din Campionatul Național de Raliuri Betano. Competiția va consta în parcurgerea a nouă probe speciale, însumând 126,65 kilometri.

FOTO: Două zile pline de adrenalină la Raliul Sibiului - Detalii de la organizatori și piloți: „Sperăm să ajungă o competiție internațională”

FOTO: Două zile pline de adrenalină la Raliul Sibiului - Detalii de la organizatori și piloți: „Sperăm să ajungă o competiție internațională”

Organizatorii Sibiu Racing Team au susținut joi, 13 iulie, o conferință de presă la sediul partenerului principal al evenimentului, Bilstein, de pe strada Salzburg. Prezenți au fost și trei piloți cunoscuți, Vali Porcisteanu, Norbert Maior și Raul Badiu, dar și reprezentanții organizatorilor, partenerilor și ai Federației Române de Automobilism Sportiv.

Prezentă la conferința de presă, președintele Consiliului Sibiu, Daniela Cîmpean, a declarat că speră ca Raliul Sibiului să devină o competiție internațională. „Mă simt extrem de onorată că, în calitate de reprezentant al Consiliului Județean Sibiu, avem în această competiție parteneri de o asemenea calitate. O să urmăresc îndeaproape această competiție, așa cum am făcut în fiecare an. Raliul Sibiului a devenit o tradiție. Pe lângă faptul că sibienii iubesc acest sport, au avut șansa să aibă în echipa raliului o echipă atât de pasionată și de perseverentă și hotărâtă. Ne dorim ca Raliul Sibiului să ajungă o competiție internațională. Așteptările mele sunt ca încă o dată să arătați sibienilor, României și nu numai, ce poate oferi echipa raliului. Cei care vin aici pot descoperi pitorescul peisajului și gustul autentic local”, a spus Daniela Cîmpean, președintele CJ Sibiu. 

FOTO: Două zile pline de adrenalină la Raliul Sibiului - Detalii de la organizatori și piloți: „Sperăm să ajungă o competiție internațională”

„Vom avea nouă probe speciale, sunt într-o stare foarte bună. Cred că avem nivelul de drum cel mai ridicat. O să vedem cât o să țină, dar eu nu am văzut Șanta la nivelul acesta niciodată. Am făcut eforturi foarte mari alături de autorități. Azi avem startul, iar de mâine începe praful care se va așterne și prin mașini și prin spatele lor”, a spus și Horațiu Baltador, Sibiu Racing Team. 

„Am impresia că la Sibiul, unde întodeauna a fost un raliu pe sufletul meu, în ciuda faptului că e un raliu foarte bărbătesc, unde trebuie să îți folosești și creierul, nu numai mușchii mașinii, am impresia că s-a creat o sinergie foarte frumoasă între parteneri privați și consiliul județean, restul autorităților locale, cărora, ca reprezentat al federației, le mulțumesc foarte mult. Probele se prezintă într-o stare impecabilă”, a spus Edwin Keleti, Directorul Sportiv al Federației Române de Automobilism Sportiv. 

Vali Porcișteanu este prezent și el la Raliul Sibiului, despre care spune că este un raliu clasic și dur. „Raliul va fi unul clasic, dur, cum îl știm de foarte mulți ani. Eram în dubii dacă să vin anul acesta la Sibiu, dar am zis că nu am cum să ratez Raliul Sibiului, mă leagă cumva o amintire foarte plăcută din 2013 când am câștigat premiul special aici. Mașinile suferă mult, căldura va fi la cote maxime, dar atmosfera va acoperi orice minus de pe traseu. Șanta este o autostradă pentru noi, vitezele vor fi mari, praf va fi mult, avem toate Ingredientele, iar spectatorii cu siguranță se vor aduna în număr foarte mare. Piața Mare este cel mai frumos parc de service din campionat, atmosfera acolo este extraordinară și vă mulțumim că ne găzduiți în fiecare an, chiar dacă mai facem gălăgie”, a precizat pilotul Valentin Porcișteanu. 

FOTO: Două zile pline de adrenalină la Raliul Sibiului - Detalii de la organizatori și piloți: „Sperăm să ajungă o competiție internațională”

Prezent la conferință a fost și pilotul sibian Raul Badiu. „Sunt foarte mândru că sunt sibian, iar asta datorită echipei și sponsorilor, fiindcă fără ei nu ar exista motorsport. Pentru mine Raliul Sibiului este un dublu debut, este prima etapă pe care o fac anul acesta, de asemenea e prima dată când particip cu o mașină R5, o mașină capabilă să se bată pentru primele locuri în Campionatul Național. Mă bucur să fiu la start, fiindcă raliul e mai mult de atât, e un eveniment complet”, a spus pilotul Raul Badiu.

FOTO: Două zile pline de adrenalină la Raliul Sibiului - Detalii de la organizatori și piloți: „Sperăm să ajungă o competiție internațională”

Tânărul a povestit și despre efortul fizic pe care îl depun piloții, mai ales în perioade caniculare, la volan. Vara, în mașinile de raliu, temperatura ajunge la 50 de grade Celsius. „Raliul e un sport fizic, avem un program foarte încărcat încă dinaintea începerii raliului, efortul pe care îl depunem la volan este mare. Dacă adăugăm și căldura, întotdeauna e un factor dificil. Mașinile de competiție nu au aer condiționat, geamurile sunt închise obligatoriu, echipamentul de pe noi începe de la lenjerie, peste care vine combinezonul ignifug în mai multe straturi, peste care vin centurile strânse, apoi cagula cu casca. Pentru iarnă ar fi perfect, dar în mașină sunt peste 50 de grade vara. Este destul de intens”, a adăugat sibianul Raul Badiu. 

Pilotul Norbert Maior spune că se bucură că are ocazia să vină din nou în Piața Mare. „Eu de mic copil am urmărit Raliul Sibiului, eram pe margine și e un vis în fiecare an să vin aici. E o bucurie mereu. Încercăm ca de obicei să avem un ritm bun și să fim la bătaie pentru primele locuri în clasamentul general”, a spus Norbert. 

FOTO: Două zile pline de adrenalină la Raliul Sibiului - Detalii de la organizatori și piloți: „Sperăm să ajungă o competiție internațională”

Parada echipajelor va avea loc joi, 13 iulie, pe strada Nicolae Bălcescu, iar de la ora la ora 20:00 se va desfășura Startul festiv, în Piața Mare.

Programul probelor de la Raliul Sibiului

Cele două sesiuni de Shakedown, pe Dealul Guteriței, în intervalul orar 08.00 – 12.00 se vor desfășura vineri, 14 iulie. Prima probă specială, Gâtul Berbecului Autoklass 1 va avea startul la ora 14.38. Următoarea „specială” este Cheile Cibinului Sparco, după care echipajele vor mai parcurge o dată Gâtul Berbecului Autoklass. Ziua se va încheia cu tradiționala coborâre de noapte pe Șanta. „Speciala” Șanta Școala de șoferi ELIT va avea primul start la ora 21.37.

Prima probă specială de sâmbătă, 15 iulie este Rășinari Bucur Tuning, urmată de PS 6, Șanta Școala de șoferi ELIT. După câte încă o trecere pe „specialele” Rășinari Bucur Tuning și Șanta Școala de șoferi ELIT, echipajele se vor îndrepta spre traseul de slalom paralel din cartierul Ștrand pentru ultima probă specială a raliului, Circuitul paralel Bilstein.

Festivitatea de premiere a câștigătorilor etapei din Campionatul Național de Raliuri Betano și din Trofeul Rally Start va avea loc sâmbătă, 15 iulie, de la ora 20.00, în Piața Mare.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică