Îngrijorător - Copii de vârste fragede din Sibiu ajunși la Psihiatrie din cauza alcoolului – ”E o problemă socială și educațională”
Sursa foto: Obiectiv de Suceava

Consumul de alcool a devenit o obișnuință pentru mulți adolescenți și chiar pentru copii cu vârste mai fragede din țară. Sibiul nu este nici el ocolit de acest fenomen, o parte dintre copii fiind duși de părinți la Spitalul de Psihiatrie din Sibiu.

Medicul psihiatru Angela Muntean a vorbit despre cazurile în care adolescenți sunt aduși de părinți la Spitalul de Psihiatrie „Doctor Gheorghe Preda” din cauza consumului excesiv de alcool. Muntean clarifică faptul că la adolescenți nu se poate fi vorba despre o dependență de alcool deoarece pentru a ajunge în acest punct este nevoie de un consum constant, timp de mai mulți ani.

„Consumurile sunt cu potențial genetic, de transmitere a unei dependențe, dar la vârsta asta este greu să vorbești de dependență. Tulburările de conduită au cu totul altă cauză, nu medicală, ci socială, genetică, educațională. Sunt contraindicate tratamentele pentru alcool și atunci se pot aplica doar măsuri educaționale și implicarea socială ca să se încerce rezolvarea până nu ajung adulți dependenți”, spune psihiatrul Angela Muntean.

Numărul adolescenților ajunși la Spitalul de Psihiatrie este constant, nu au fost cunoscute creșteri semnificative. În schimb, din cauza consumului de alcool au ajuns la spital adolescenți chiar și de 11 ani.

„Din păcate mai sunt care vin, dar noi nu avem secție pentru așa ceva și internăm doar dacă implică și o altă problemă mai gravă. Adolescenții ajung la noi cu astfel de probleme, dar sunt și mai mici, de 11, 12 ani. În general, îi trimitem la centre cu personal calificat, specializat pe așa ceva. Problema e la partea educațională, la cea din familie. Școala are rolul ei academic, de informații de altă natură. Modelul social de comportament sunt cei șapte ani de acasă. Este o problemă socială și educațională, nu medicală”, spune psihiatrul.

Medicul psihiatru le recomandă părinților din Sibiu care se confruntă cu probleme ce țin de consumul de alcool al adolescenților să apeleze la centrele specializate, precum cel de la Cluj.

 

 

Ultima oră