cum a încercat un sârb prins beat la volan în sibiu să scape de belele – mită de 500 lei unui polițist care l-a turnat
foto: arhivă

Un șofer de origine sârbă, cu cetățenie americană, a fost oprit în trafic, la Sibiu, de către polițiști. Omul a fost testat cu aparatul etilotest, alcoolemia fiind de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pentru a scăpa de măsurile ce urmau să îi fie aplicate, bărbatul a încercat să-l mituiască pe agent. Polițistul, care a filmat întreaga scenă cu un bodycam, a sesizat ofițerii din cadrul DGA Sibiu, și l-au prins în flagrant.

„La data de 09.07.2023, lucrători din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Sibiu au fost sesizaţi prin denunţ cu privire la săvârşirea infracţiunilor de dare de mită”, spune prim procurorul adjunct Ruginosu Mihaela, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Mită de 500 de lei pentru a fi iertat

În 9 iulie, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Sibiu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, au prins în flagrant o persoană, de origine sârbă, cetăţenie americană, în vârstă de 26 ani, care a promis suma de 500 lei cu titlu de mită unui polițist din cadrul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu – Poliţia Municipiului Sibiu – Biroul rutier, pentru a-l ierta că s-a urcat băut la volan.

„În fapt, la data de 09.07.2023 agentul de poliţie a oprit în trafic un autoturism, iar după testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest, a constatat că acesta consumase băuturi alcoolice, fiind înregistrată o valoare de 0,12mg/l alcool pur în aerul expirat. Cu ocazia testării, conducătorul autoturismului a oferit agentului de poliţie suma de 500 de lei, care a sesizat fapta apelând sistemul Call Center anticorupţie 0800/806.806, lucrătorii Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Sibiu procedând la constatarea flagrantului”, spune procurorul Ruginosu.

Momentul a fost înregistrat cu dispozitivul bodycam din dotarea agentului de poliţie, persoana fiind condusă la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu pentru continuarea cercetărilor sub aspectul infracţiunii de dare de mită.

„Prin ordonanța din data de 09.07.2023 a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspect cu privire la infracțiunea de dare de mită iar prin ordonanţa din aceeaşi dată s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare de mită. În data de 10.07.2023, procurorul de caz a încheiat cu inculpatul un acord de recunoaştere a vinovăţie care a fost înaintat instanţei de judecată”, spune prim procurorul adjunct Ruginosu Mihaela

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Ultima oră

Comentariul meu