Sibian condamnat la închisoare pentru că a condus o mașină beat și fără permis  
foto: arhivă

Un sibian în vârstă de 57 de ani, condamnat la executarea unei pedepse de 1 ani și 4 luni de închisoare, pentru că a condus beat și fără permis o mașină, a fost prins pe raza orașului Agnita. 

„La data de 6 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Agnita au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la aceeași dată de Judecătoria Agnita pe numele unui bărbat în vârstă de 57 de ani, domiciliat în orașul Agnita”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Bărbatul a fost condamnat la executarea unei pedepse de 1 an și 4 luni de închisoare după ce a fost  găsit vinovat de săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

Persoana în cauză a fost încarcerată în penitenciar în vederea executării pedepsei.

Ultima oră