VIDEO Se inaugurează cel mai lung pod suspendat din România - Noul ”Golden Gate” are aproape doi kilometri

Cel mai scump obiectiv de infrastructură realizat în ultimii 30 de ani în România va fi inaugurat la Brăila. Este vorba despre podul peste Dunăre care va fi deschis circulației rutiere începând de azi, de la ora 13.00.

VIDEO Se inaugurează cel mai lung pod suspendat din România - Noul ”Golden Gate” are aproape doi kilometri

Conform programului anunțat de organizatori, la festivități vor participa Klaus Iohannis, președintele României, Marcel Ciolacu, premierul României, Nicolae Ciucă, președintele Senatului, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, Adina Vălean, comisarul european pentru Transport, dar și reprezentanți ai ambasadelor și guvernelor Italiei și Japoniei, țările din care provin constructorii principali ai podului, scrie Mediafax.

Podul leagă județele Brăila și Tulcea, dar asigură și legătura dintre provinciile Muntenia, Dobrogea și Moldova. Unul dintre picioarele podului se află aproape de intrarea în orașul Brăila și la doar 10 kilometri de orașul Galați. Traversarea Dunării va fi gratuită în primii ani, iar la început aceasta se va face doar ziua astfel încât muncitorii să poată demonta schelele pe parcursul nopții.

Potrivit autorităților române, obiectivul de la Brăila este cel mai lung pod suspendat din România și al treilea din Europa ca dimensiune.

De asemenea, podul este cea mai înaltă construcție din România și cea mai scumpă lucrare de infrastructură realizată în ultimii 30 de ani în țară. Lucrarea a costat aproximativ 363 de milioane de euro, iar banii au fost alocați din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Din punct de vedere tehnic, podul are două benzi pe sens, trotuare și o lungime de 1,9 kilometri. Uriașele cabluri de ancoraj care susțin construcția au în compoziție fire de oțel care însumează 81.000 de kilometri.

În ceea ce privește drumurile de legătură, acestea sunt realizate doar parțial, urmând să fie finalizate pe parcursul anului. Drumul principal Brăila-Jijila are o lungime de 19 kilometri si două benzi de circulație pe sens. Drumul de legătură cu DN22 Smârdan-Măcin are o lungime de 4,3 kilometri şi a fost proiectat cu o bandă de circulație pe sens. Soseaua care vine de la pod va fi legată de Drumul Expres Galați-Brăila aflat în construcție.

video
play-sharp-fill

Ultima oră

Comentariul meu

Publică