Sâmbătă, 8 iulie și duminică, 9 iulie, porțile Stadionului vor fi deschise între orele 12.00 și 20.00 pentru un tur ghidat, în grupuri organizate.
“Dat fiind faptul că fotbalul se află în pauză competițională, redeschidem Stadionul Municipal Sibiu publicului larg și organizăm Zilele Porților Deschise, în 8 și 9 iulie. Fanii fotbalului l-au văzut la meciuri, dar publicul larg poate dorește să cunoască acest nou obiectiv al orașului, cea mai mare investiție publică din ultimii ani. Este un proiect reușit și apreciat și ne dorim că sibienii să îl cunoască. Pe lângă fotbal, Stadionul este tot mai căutat și pentru evenimente de tip conferință, având toate dotările necesare.” a mărturisit Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Cetățenii vor fi preluați de voluntari de la intrarea sportivilor (latura dinspre str. O. Goga), vor vizita tribuna I, cu vestiare, sălile de recuperare și încălzire, sala de conferințe de presă, spațiile de lucru destinate presei și încăperile destinate comentatorilor TV, spațiile VIP și cele exterioare cu scaune. De asemenea, vor vedea terenul și pista pentru atletism, precum și sala de atletism din tribuna II.
Subliniem că nu se percepe nici o taxă pentru vizitarea Stadionului.