Sibiul organizează în weekend Cupa României la minifotbal - Ovidiu Tâlvan: ”Va fi ceva grandios. Participă aproape 100 de echipe”
Șapte echipe din județ vor fi la startul Cupei României la minifotbal, care se va desfășura în perioada 7-9 iulie, la Sibiu.
Nu mai puțin de 96 de echipe s-au înscris la Cupa României de la Sibiu, acestea urmând a fi împărțite în 32 de grupe a câte 3 formații. La minifotbal se joacă două reprize a câte 20 de minute, iar în caz de egalitate se trece direct la seria de trei lovituri de departajare, care aduce echipelor câștigătoare un punct în plus în faza grupelor.  Primele două clasate din grupe merg mai departe, rămân 64 de echipe și se continuă cu jocuri eliminatorii. Echipele clasate pe locurile 3 în faza grupelor continuă și ele într-o competiție separată, Cupa ”Socca”.
Jocurile Cupei României se vor disputa în trei locații, Stadionul ”Cutiuța”, Baza Sportivă Voința și Baza Sportivă Fair-Play (în spatele fabricii Trans Agape).
Sibiul are șapte reprezentante
Sibiul este deocamdată pe un onorant loc 2 în coeficientul Federației de Minifotbal și astfel va avea la start nu mai puțin de șapte echipe: Inter, FC Star, Edei (finalistă campionat, loc 3 în cupă), Hipodrom Arena Câinilor, Tiki-Taka Topram (câștigătoare campionat și cupă), CS Premier și FC Dasim Corner (finalistă cupă). Patru echipe s-au calificat din Campionatul Voința și trei formații din Campionatul Trans Agape. Nu sunt la Cupa României cele două echipe care au reprezentat recent Sibiul la faza finală a Campionatului Național, Borussia și Pro Fotbal.
Câștigătoarea Cupei României se califică la EMF Euro Cup, iar locurile 2-5 la finalul competiției merg și ele la Socca Cup, acolo unde mai accede și câștigătoarea competiției rezervată locurilor 3 în grupă.
Tiki Taka Topram, printre favorite
Sibiul organizează în weekend Cupa României la minifotbal - Ovidiu Tâlvan: ”Va fi ceva grandios. Participă aproape 100 de echipe”
Câștigătoare a cupei și campionatului la Sibiu, Tiki Taka Topram pare una dintre favoritele competiției. Antrenorul echipei, Marius Manea își propune o clasare în primele cinci echipe. ”Ne-am calificat după ce am câștiga faza județeană a cupei. Am cea mai tânără echipă din Sibiu, media de vârstă este de doar 22 de ani. Cred că sunt 10-15 echipe puternice, oricare dintre ele ar putea câștiga competiția. Băieții speră să joace finala, eu mă mulțumesc să fim în primele cinci” a declarat Marius Manea.
Ovidiu Tâlvan: ”Un eveniment grandios”
Sibiul organizează în weekend Cupa României la minifotbal - Ovidiu Tâlvan: ”Va fi ceva grandios. Participă aproape 100 de echipe”
Ovidiu Tâlvan este președintele Federației Române de Minifotbal, după ce MTS a recunoscut oficial acest organism.  ”Este cel mai mare eveniment de minifotbal din țară, să ai 96 de echipe este ceva grandios pentru orice sport de echipă. Ne așteptăm la spectacol, să fie atmosferă frumoasă și să avem o vreme bună, astfel ca lumea să vină la meciuri. Federația de Minifotbal a implementat multe lucruri, jocurile vor fi transmise pe facebook și youtube, iar din optimi se va juca doar la Stadionul Cutiuță, unde sunt și tribune și unde este vizibilitatea mai mare. Sunt echipe puternice, cu sponsori, printre ele avem și două formații care reprezintă comunități române din Anglia. Cred că este a patra sau a cincea oară când organizez la Sibiu astfel de turnee, dar acesta este cu siguranță cel mai mare” a anunțat Ovidiu Tâlvan. Profesor de sport la un liceu din Sibiu, cel poreclit „Inimioară” este și observator la ligile inferioare și Cupa României, dar și președintele FMR-ONG.
Sibiul organizează în weekend Cupa României la minifotbal - Ovidiu Tâlvan: ”Va fi ceva grandios. Participă aproape 100 de echipe”

Ultima oră

Comentariul meu

Publică