accident pe șoseaua sibiului din mediaș - femeie rănită, transportată la spital

Un accident rutier a avut loc, luni după-amiaza, pe Șoseaua Sibiului din Mediaș. Două autoturisme au intrat în coliziune, din cauza unei șoferițe care n-a dat prioritate. O femeie a fost transportată la spital. 

accident pe șoseaua sibiului din mediaș - femeie rănită, transportată la spital

Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism dinspre Sibiu spre centru, o localnică în vârstă de 49 de ani, a virat la stânga fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Ighișu Nou, autoturism pe care l-a proiectat într-un panou publicitar.

accident pe șoseaua sibiului din mediaș - femeie rănită, transportată la spital

La fața locului au fost mobilizate un echipaj SMURD, o autospecială de stingere, una de descarcerare și un echipaj SAJ. În urma impactului, o pasagera din autoturismul condus regulamentar a fost transportată la spital. „Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unei femei în vârstă de 26 de ani, care a fost transportată la CPU Mediaș cu un traumatism la mână și picior”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu. Șoferul a suferit și el un traumatism cranian și unul facial, dar a refuzat să fie transportat la spital.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică