VIDEO FOTO Sibienii Alin Moldovan și Rareș Tomița, lideri în Campionatul Național de Anduranță - ”Nu ne așteptam la un parcurs atât de frumos”

Dopă două victorii din trei etape din Campionatul Național de Anduranță, organizat sub egida Federatiei Române de Automobilism Sportiv, echipajul sibian compus din Alin Moldovan și Rareș Tomița este lider în circuit.

În weekendul precedent a avut loc etapa a III-a a Campionatului Național de Anduranță, desfășurat pe circuitul Transilvania Motor Ring din județul Mureș. La startul celor două curse a participat un singur echipaj sibian, reprezentând ACS Șera, format din piloții Alin Moldovan și Rareș Tomița.

«Venind după victoria de la RES500, cursa regină a campionatului și având un moral ridicat, am început ziua cu timpi buni, însă mereu temători datorită unei amenințări constante de ploaie. Strategia, cât și alegerea corectă a anvelopelor, urmau sa joace un rol important in economia etapei” a explicat pilotul Alin Moldovan, care a debutat cu doi ani în urmă în Romanian Endurance Series.

În cursa 1, Alin a plecat de pe locul 2 la clasa A2, însă după primele viraje a reușit să preia conducerea. Cele 30 de minute s-au dovedit a fi un duel continuu cu pilotul Andrei Vidu, cu multiple depășiri la limită, ieșiri în decor și multă adrenalină. Rareș preia mașina la mijlocul cursei și continuă în aceeași notă, reușind să-l depășească în ultimul tur pe concurentul său și câștigând astfel cursa.

Cursa a 2-a s-a dovedit a fi la fel de incitantă în prima sa parte, însă în cele din urmă echipajul sibian și-a adjudecat-o, terminând pe cea mai înaltă treaptă a clasamentului clasei A2.  „Pentru noi e mereu o plăcere să venim pe circuitul Transilvania Motor Ring, fiind aproape de casă și având mereu familia și prietenii in tribune pentru a ne susține. Am avut un ritm foarte bune în ambele curse, ne-am duelat până la capăt și am reușit asfel să câștigăm etapa la clasa noastră”, a mai spus Alin Moldovan.

Colegul lui Alin, Rareș Tomița nu se aștepta la un parcurs atât de bun, după ce anul trecut, cei doi piloți evoluau la clasa Logan Cup.  „Cu două victorii din trei etape, conducem în clasament, în mod nesperat, aș putea spune. Făcând trecerea de la clasa Logan Cup, unde în 2022 am obținut titlul de vicecampioni  naționali, nu ne așteptam la un parcurs atât de frumos” a declarat experimentatul Rareș Tomița, care are 17 ani în campionatele naționale de raliuri. Următoarea etapă, RES4, Transilvania Motor Ring se va desfășura din 23-24 iulie.  Campionatul Național de Anduranță are cinci etape.

video
play-sharp-fill

 

 

Ultima oră