Top 5 cele mai comune probleme dentare și opțiunile disponibile pentru tratarea lor

În general, majoritatea celor mai comune probleme dentare pot fi prevenite cu ușurință, atunci când acorzi o atenție sporită igienei orale. Periuta și pasta de dinți, ața dentară, o tehnică corectă de periaj și o igienizare profesională o dată la șase luni sunt, de cele mai multe ori, suficiente pentru prevenție. Însă, chiar și așa, anumite afecțiuni își fac apariția pe fondul predispoziției genetice sau din cauza unor boli gastrointestinale, precum refluxul gastroesofagian.

Educația în ceea ce privește sănătatea orală ne ajută să acționăm din timp, pentru ca afecțiunile să nu evolueze în unele mari, mai greu și mai costisitor de tratat. Așadar, află de mai jos cum le poți preveni și trata, de îndată ce au apărut:

1.   Bolile gingivale

Afecțiunile gingivale pot fi de mai multe feluri: gingivite sau parodontite. Prima se manifestă prin inflamarea și înroșirea gingiilor, dar și prin sângerarea acestora. Dacă nu este tratată la timp printr-o igienizare profesională, medicație și, uneori, chiar prin chirurgie, afecțiunea poate evolua într-una mai gravă, respectiv boala parodontală. Aceasta poate avea de diverse stadii iar cel mai avansat duce la pierderea dinților. În acest caz, medicul va recomanda tratamentul cu implanturi dentare pentru înlocuirea lor. Pretul unui implant dentar in Sibiu variază în funcție de clinica pe care o alegi. Este recomandat să te orientezi către un cabinet cu specializare pe implantologie, pentru succesul garantat al tratamentului. În orice caz, ideal este să tratezi boala într-un stadiu incipient, deoarece este mai economic și eviți complicațiile.

2.   Cariile dentare

Cariile dentare apar, în general, din cauza unei igiene orale deficitare. Un periaj realizat incorect, fără folosirea aței dentare, precum și o alimentație bogată în zaharuri favorizează apariția cariilor. Dacă sunt depistate la timp, ele pot fi tratate ușor, cu ajutorul obturațiilor dentare. În schimb, dacă te prezinți la medic de-abia în momentul în care simți durerea, dintele este deja afectat într-o proporție mare de caria respectivă și riști să devii un candidat ideal pentru un tratament endodontic.

3.   Dantura strâmbă

Puține persoane se pot lăuda cu o dantură perfectă din naștere. Însă, partea bună este că se poate obține cu un tratament de ortodontie in Sibiu sau cu un tratament cu fațete dentare, în funcție de caz. Tratamentele ortodontice corectează atât aliniamentul dinților, cât și mușcătura incorectă, ce predispune la apariția altor afecțiuni orale. În schimb, fațetele dentare sunt indicate doar în anumite cazuri, spre exemplu, atunci când există spațieri inestetice, dinți ciobiți sau colorații ale danturii.

4.   Aftele bucale

Infecțiile virale sau fungice, medicamentele antiinflamatoare, alergiile, stresul sau lipsa unor vitamine din grupul B pot duce la apariția aftelor bucale. Acestea se prezintă sub forma unor mici vezicule albe sau galbene în centru și roșii în exterior, poziționate în interiorul obrajilor, pe limbă sau sub aceasta, care dau senzația de furnicături la 24 de ore de la apariție. În general, o dietă echilibrată și o igienă orală corectă ajută la prevenirea aftelor. Însă, dacă totuși acestea apar, medicul îți va recomanda un tratament specific, în funcție de gravitatea afecțiunii: medicație, laser sau chirurgie.

5.   Sensibilitatea dentară

Sensibilitatea dentară este o problemă comună, ce afectează milioane de persoane. Aceasta se manifestă prin disconfort major la consumul de dulciuri, băuturi reci sau fierbinți, la aer rece sau la înghețată. Din cauza sensibilității, periajul dinților devine dureros și, drept urmare, nu mai poate fi făcut ca la carte. În ceea ce privește cauzele apariției, acestea pot fi multiple: un periaj prea agresiv, cariile, bruxismul, infecțiile sau albirea dentară. Tratamentul afecțiunii variază în funcție de cauza apariției sale, însă, chiar și așa, utilizarea unei paste de dinți speciale ajută la reducerea simptomelor.

Acestea sunt doar câteva din cel mai des întâlnite afecțiuni din clinicile dentare, care pot fi tratate ușor dacă sunt depistate la timp. Însă, pentru prevenția lor, este indicat să mergi anual la un control stomatologic de rutină, cât și la o igienizare, o dată la șase luni.

 

Ultima oră