Primul muzeu din Gușterița, într-o casă veche de 200 de ani - Preotul Alexandru Ioniță caută voluntari
Cartierul Gușterița va avea un muzeu în curând, însă acest lucru se poate întâmpla doar cu ajutorul sibienilor care vor să dea o mână de ajutor pentru recondiționarea unei case vechi de peste 200 de ani.
Proiectul urmărește amenajarea unei case care se află printre puținele rămase atât de autentice în Sibiu, cu ferestre încă din secolul al XIX-lea. Sibienii, și nu numai, sunt așteptați sâmbătă, 1 iulie, între orele 8.00 – 17.00, „să pună umărul” la primul muzeu din Gușterița, chiar și pentru câteva ore. Preotul Alexandru Ioniță, parohul unei frumoase comunități din Gușterița, va fi și el prezent să pună bazele unui muzeu viu al comunității locale.
„Este o casă nelocuită de mai multe decenii, de asta s-a și păstrat nemodificată după Revoluție. Am scos până acum multe gunoaie și am ras pereții de lut, am întărit bârnele, le-am curățat și tratat și urmează să intervenim la acoperiș. Este șubred și avem nevoie de multe mâini pentru țigle și pentru bârne ca mai apoi să îl acoperim să nu plouă în el, iar de aici nu mai e mult până când o putem folosi. Vrem să organizăm mici ateliere de lucru, precum încrustat în lemn și alte meșteșuguri tradiționale în curte și în casă. Vara asta se cam duce cu ce facem la acoperiș și alte lucrări interioare, dar primăvara, vara viitoare putem folosi spațiul chiar dacă nu este sută la sută gata” , spune preotul Alexandru Ioniță, parohul unei frumoase comunități din Gușterița.
„Avem nevoie de câteva mâini în plus pentru a decoperta casa veche de 200 de ani. Ce facem? Dăm țigla jos, din mână în mână și pregătim lucrările de reparații la șarpanta din lemn.
Oferim masa de prânz, o gustare și apă, dar vă rugam aduceți propriile mănuși de protecție. Proiectul nostru dorește salvarea acestei case vechi din lemn, printre puținele, dacă nu ultima rămasă în această formă în Gușterița”, transmit inițiatorii proiectului.
Casa se află pe strada Mălinului, numărul 27. Participarea se anunță la numărul de telefon 0743006806.

Ultima oră