Ghișe de la USR, despre Zona Metropolitană Sibiu - „Le-a dat Dumnezeu minte primarilor” - Bibu: „Acum trei ani ați zis că nu vă asociați cu PNL”

Proiectul pentru aprobarea aderării municipiului Sibiu la Zona Metropolitană Sibiu, prin participarea ca membru fondator la înființarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ADI POL, a ajuns pe masa consilierilor locali. Deși proiectul a fost aprobat, discuțiile în cadrul ședinței de miercuri nu au întârziat să apară. Consilierul USR, Ionuț Ghișe, a cerut, pe de o parte, ca asociația să fie înființată și operațională cât mai rapid, iar pe de altă parte a arătat cu degetul spre primarii care s-au folosit de Zona Metropolitană în campanie și au tergiversat semnarea acordului. 

Ghișe de la USR, despre Zona Metropolitană Sibiu - „Le-a dat Dumnezeu minte primarilor” - Bibu: „Acum trei ani ați zis că nu vă asociați cu PNL”

Consilierii PNL au inițiat un proiect de hotărâre pentru aderarea Sibiului la Zona Metropolitană Sibiu, proiect ce a fost aprobat în ședința de consiliu de mircuri. Odată ce consiliile locale ale tuturor UAT-urilor membre vor adopta hotărârile de participare, ADI POL se va putea constitui legal. 

În cadrul ședinței, consilierul Ionuț Ghișe (USR) a făcut mai multe precizări, arătând cu degetul către primarii din jurul Sibiului. Acesta a adăugat că PNL va trebui să se asigure că procesul de înființare al asociației va fi unul rapid. 

„În sfârșit le-a dat Dumnezeu mintea primarilor din jurul Sibiului, mintea de pe urmă, și avem un acord politic legat de înființarea mult fluturată în campanie a Zonei Metropolitane Sibiu. Asta, și alegerile de anul viitor probabil. După atâția ani irosiți în ego-uri politice mărunte și la aproape un an de când avem legea zonelor metropolitane. După ani de zile în care primarii PSD și PNL ai UAT-urilor surori ale Sibiului nu au dorit să finalizăm acest demers, dincolo de vorbe și negocieri din cauza faptul că, probabil, au crezut că li se știrbește statutul de tătuci locali, dacă se întâmplă Zona Metropolitană și că Sibiul, fratele mai mare, îi va înghiți și le va lua din reflectoarele politice, iată că, suntem acum, spre binele cetățenilor, în zona în care facem pasul important al unui deziderat dorit de toată lumea, la nivel declarativ cel puțin. Suntem convinși că municipiul Sibiu va deveni epicentrul acestei zone. De asemenea, considerăm că municipiul Sibiu are rolul și responsabilitatea de a fi un exemplu de bune practici în administrația locală pentru toate celelalte UAT-uri membre. Solicităm ferm ca procesul de înființare și operaționalizare al ADI POL să decurgă cât se poate de rapid, iar PNL trebuie să își asume această responsabilitate. Ne vom angaja să urmărim cu atenție și să ne asigurăm că angajările și numirile în cadrul asociației vor respecta prevederile legale referitoare la concursuri. Ne vom asigura că procesele de selecție și recrutare se desfășoară într-un mod echitabil și bazat pe principiul de meritocrație. Suntem în ceasul al 12-lea. Dacă Zona Metropolitană ar fi fost înființată și operațională între august 2022 și iunie 2023, UAT-urile mai mici componente ar fi putut să beneficieze de finanțări sigure, inclusiv din fondurile prealocate municipiului Sibiu în cadrul POR 2021-2027 pentru proiecte de regenerare urbană, mobilitate, infrastructură culturală, eficiență energetică. În cazul în care, operaționalizarea se va tergiversa cumva, UAT-urile mici vor pierde iremediabil fondurile pentru dezvoltare întrucât apelurile pentru finanțările pentru Programul Operațional Regional Centru 2021-2027, se vor derula între 2022-2023. La final, dorim să spunem că Zona Metropolitană Sibiu nu este a unui partid politic, nici a unei persoane fizice, este a cetățenilor și comunităților din Sibiu, Șelimbăr, Cisnădie și a tuturor celor care locuiesc în UAT-urile membre fondatoare sau membre viitoare în cadrul acestei asociații”, a spus Ionuț Ghișe. 

Adrian Bibu (PNL) i-a răspuns consilierul, spunând că grupul din care face parte a depus eforturi pentru a realiza acest proiect. Bibu a adăugat că, în urmă cu câțiva ani, le-a cerut consilierilor USR să colaboreze la proiectul Zonei Metropolitane, dar aceștia nu au dorit. 

„Mă adresez în special colegilor din USR, pentru că ei, ca și oameni ai comunității, sunt niște oameni de bună credință. Problema este că politica USR de astăzi, la nivel național, are o gravă problemă. Acum vreau să vă spun niște lucruri, așa cum îmi place mie, pe românește. Vreau să vă spun că apreciez că doamna primar a acceptat ca grupul PNL să depună acest proiect. Pentru că în discuția pe care noi am avut la masă, doamna primar mi-a spus că am muncit mult la acest proiect. (…) Țin să vă amintesc că, în urmă cu vreo trei ani, când au fost niște discuții pe acest subiect și pot să zic niște tensiuni, eu v-am propus colegilor din USR să inițiem acest proiect împreună, cu mențiunea că am primit de la dumneavoastră răspuns că USR nu se asociază cu PNL. Și v-am spus atunci, oameni buni, că e vorba de comunitate”, a spus Adrian Bibu. 

Zona Metropolitană Sibiu va cuprinde următoarele UAT-uri: Sibiu, Cisnădie, Ocna Sibiului, Poplaca, Rășinari, Roșia, Șelimbăr, Șura Mare, Șura Mică, Avrig, Săliște, Tălmaciu, Gura Râului, Loamneș, Ludoș, Orlat, Râu Sadului, Sadu, Slimnic și Vurpăr. 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică