Patru elevi din municipiul Sibiu au primit cu mare bucurie rezultatele examenului de Evaluare Națională, iar asta fiindcă au reușit să obțină punctaj maxim la toate probele. Alexia, Andreea, Luca și Răzvan au luat nota 10 la examen!
Alexia Mihaela Ciobănuc, Andreea Luiza Teleșpan, Luca Paul Anăstase și Răzvan Andrei Dorca sunt cei patru elevi de zece ai Sibiului. Tinerii s-au pregătit temeinic pentru examen și au obținut punctaj maxim la toate materiile.
Alexia, Andreea și Luca au absolvit Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, iar Răzvan a absolvit Școala „Nicolae Iorga” din municipiu. Cu toții se vor înscrie la liceu la „Lazăr”.
Note mari la Evaluarea Națională în Sibiu
La Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu au fost trei medii de zece și, pe lângă acestea, au mai fost alte zeci de medii mari. Un singur elev de la această școală a obținut o medie mai mică de 7, respectiv 6,47. În rest, toți elevii au medii peste 8.
Note mari au fost și la Colegul Național „Samuel von Brukenthal”, acolo unde elevii, pe lângă probele la Limba și literatura română și Matematică, au susținut și proba la limba maternă. La această școală au fost, spre exemplu, medii de 9.96, 9.93, 9.86 și 9.85.
Un elev de la Școala Gimnazială „Ion Pop Reteganul” Orlat este printre copiii cu cele mai mari note la examen. Acesta a obținut media 9.90, luând 10 curat la Matematică și 9.80 la Limba română. De asemena, un elev de la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Avrig a obținut media 9.85 la Evaluarea Națională. Și la Rășinari, la Școala Gimnazială „Octavian Goga”, un elev a fost aproape de punctajul maxim. El a obținut media 9.85.
Vezi aici rezultatele la Evaluarea Națională 2023
Chiar dacă notele în județ au fost, în general, mari, au existat și elevi care nu s-au pregătit cum se cuvine pentru examen. Cea mai mică medie din județul Sibiu este a unui elev de la Școala Gimnazială Târnava. El a luat 1,50 la Limba și literatura română și 1 la Matematică, având media generală 1,25.
Elevii nemulțumiți de notele obținute la Evaluarea Națională vor putea depune contestații miercuri, 28 iunie, între orele 16:00 și 19:00 și joi, 29 iunie, între orele 8:00 și 12:00. Contestațiile se vor depune fie la centrul de examen, fie vor putea fi transmise și prin mijloace electronice, la o adresă care va fi comunicată candidaților. Rezultatele finale, în urma contestațiilor, vor fi afișate pe 4 iulie.