Temperaturile vor fi în general normale pentru această perioadă, iar în unele zone din țară cantitățile de precipitații vor fi excedentare, se arată în prognoza pentru următoarele patru săptămâni, publicată marți de Administrația Națională de Meteorologie, anunță Mediafax.
Săptămâna 26.06.2023 – 03.07.2023
Valorile termice se vor situa, în general, în jurul celor specifice pentru această săptămână în regiunile estice și sud-estice, în timp ce în restul teritoriului vor fi ușor mai coborâte.
Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sud-estice și deficitar în restul teritoriului, dar mai ales la munte și în nord-est.
Săptămâna 03.07.2023 – 10.07.2023
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în regiunile estice, iar în restul teritoriului se vor situa, în general, în jurul celor normale.
Regimul pluviometric va fi excendentar în zonele de munte și în nord-vestul teritoriului, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Săptămâna 10.07.2023 – 17.07.2023
Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Regimul pluviometric va fi ușor excedentar, îndeosebi la munte și în nord-vest, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Săptămâna 17.07.2023 – 24.07.2023
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână.
Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, dar ușor excedentare îndeosebi în nord-vestul teritoriului.