Plimbări muzicale la Cisnădioara - Satul sărbătorește opt secole de muzică europeană

Deși distanța fizică dintre Roma și Istanbul măsoară 1.400 de kilometri pe cale aeriană, 2.200 de kilometri pe harta rutieră și 4.000 de kilometri maritimi, cea dintâi metropolă a Occidentului de sorginte creștină și capitala lumii religioase aflată pe strâmtoarea Bosfor vor suscita curând și pentru foarte scurtă durată o apropiere reciprocă în cheie culturală. 

Plimbări muzicale la Cisnădioara - Satul sărbătorește opt secole de muzică europeană

Concertul susținut de către ansamblul vocal harghitean Schola Gregoriana Siculeni din data de 9 iulie în cetatea Cisnădioara va fi urmat în duminica imediat următoare de vizita psaltului experimentat Petre Moise de la Mănăstirea „Antim Troianul” din Râmnicu Vâlcea, artist vocal care propune interpretarea unor cântări bisericești specific bizantine în aceeași bazilică romanică din incinta cetății Cisnădioara. 

Debutul stagiunii de concerte estivale „Plimbări muzicale la Cisnădioara” 2023 se anunță deopotrivă contrastant și captivant, dat fiind faptul că atât concertul din data de 9 iulie, cât și cel din data de 16 iulie, comportă în egală măsură alegerea unor repertorii din trecutul istoric medieval.

Ca așezare rurală seculară și săsească la poalele dealurilor și munților împăduriți, Cisnădioara a fost odinioară descrisă de către Constantin Noica drept „un model de descălecare teutonică”, cadru imaginar căruia în vara acestui an i se va aplica și coloritul oriental, deoarece fondarea cetății Cisnădioara în anul 1223 coincide cu epoca cruciadelor europene și occidentale spre Răsărit.

Continuarea ediției „Plimbărilor muzicale la Cisnădioara” în al 800-lea an de la prima atestare documentară a localității omonime prevede concertul ansamblului cameral Sectio Aurea în data de 23 iulie în biserica evanghelică și barocă din centrul satului, lăcaș de cult care va servi asemenea concertului oferit de către formația de trio Lanyer Consort în data de 30 iulie. Artista Aranka Kövári, în mod obișnuit interpret desăvârșit al flautului drept (´blockflöte´ în spațiul cultural german), va fi prezentă la Cisnădioara și în data de 6 august ca membru al formației Quarto d´Oro care pregătește publicului un periplu prin Italia barocă a secolului 17. Acest program de concert din urmă se datorează în proporție decisivă aportului sopranei Roberta Szklenár din Budapesta și măiestriei interpretative a lui Aranka Kövári pe celebrul ´zink´, instrument de suflat din lemn din epoca barocului timpuriu și premergător al trompetei dominante începând cu secolul 18.

Concertul destinat clasicismului vienez programat pe data de 13 august va fi asigurat de către trio-ul format din artiștii sibieni Elena Borz (vioară), Mihai Bădiță (clarinet) și Ovidiu Borz (fagot).

Ultimele două concerte din cadrul „Plimbărilor muzicale la Cisnădioara” 2023 vor avea loc iarăși în bazilica romanică din cetate, ceea ce asigură reîntoarcerea evenimentului întins pe durata a opt duminici consecutive spre scena sa de debut din luna iulie. Aici, în data de 20 august, Stefan Barcsay din Germania va prezenta publicului un program pentru chitară solo alcătuit din creații romantice ale secolului 19 și 20, finalul stagiunii de concerte estivale în data de 27 august aparținând formației de profil Ensemble Couleurs din Cluj-Napoca aflat sub conducerea compozitorului Alexandru Murariu și renumit pentru înalta calitate în interpretarea muzicii contemporane din spectrul academic.

Toate cele opt concerte ale „Plimbărilor muzicale la Cisnădioara” 2023 încep mereu duminica la ora 17, intrarea fiind liberă și donațiile binevenite. Pentru mai multe detalii se poate accesa site-ul www.michelsberger-spaziergaenge.evang.ro.

Ediția inaugurală a stagiunii de concerte estivale „Plimbări muzicale la Cisnădioara” a avut loc în anul 2004, urmând convingerea că biserica evanghelică a satului omonim merită pe deplin încercarea de a găzdui în mod distinct concerte corale, de orgă și camerale a căror susținere mereu duminica să coincidă cu apogeul sezonului larg de evenimente culturale în Ardeal.

Ultima oră