Bărbatul care a căzut în Cibin, internat în spital - A vrut să scoată din apă mingea unor copii

Un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani a fost transportat, luni seara, la spital în Sibiu, după ce a căzut în râul Cibin. Omul a fost scos din apă în stare de inconștiență și a fost resuscitat de echipajul SMURD venit la fața locului. Din fericire, a răspuns manevrelor. 

Accidentul nefericit s-a produs luni, în jurul orei 19:00. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 40 de ani, a căzut în Cibin în timp ce încerca să scoată mingea unor copii care ajunsese în apă. Și-a pierdut însă echilibrul și a căzut în râu, fiind luat de curenți. Oamenii care se aflau în zonă și au văzut ce s-a întâmplat au sunat de îndată la 112. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul ISU Sibiu, mobilizați cu o barcă pneumatică și cu o autospecială de stingere. Alături de ei au fost și două echipaje SMURD și SAJ. 

Bărbatul a fost scos în scurt timp din apă, dar se afla în stop cardio-respirator. Echipajul SMURD a aplicat manevrele de resuscitare și, din fericire, acestea au dat rezultat. 

Ulterior, bărbatul a fost transportat la UPU Sibiu, unde a fost supus investigațiilor medicale. În prezent, starea lui este foarte gravă. „Pacientul a ajuns la UPU în stare foarte gravă, cu stop cardio-respirator prin submersie, resuscitat. A primit îngrijiri de urgență și a fost internat direct în Secția Anestezie Terapie Intensivă, în continuare în stare foarte gravă, intubat, ventilat mecanic”, a spus, pentru Ora de Sibiu, Decebal Todăriță, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu. 

Citește și: Bărbat resuscitat, după ce a căzut în Cibin în Gușterița

Ultima oră