A doua ediție a Junior Cup ”Valea Aurie” se dispută pe 1 și 2 iulie - Președintele CS Sharks, Adrian Felseghi: ”Scopul este să promovăm copiii”

Clubul Sportiv Sharks Sibiu organizează în perioada 1-2 iulie, cea de-a doua ediție a Junior Cup ”Valea Aurie” la minifotbal.

Echipe de copii Under 9 din mai multe județe se vor afla la startul competitiției, care va fi găzduită de terenul sintetic din cartierul Valea Aurie. La startul competiției vor fi echipele Sharks Sibiu, Interstars Sibiu, CSC 1599 Șelimbăr, Unirea Ocna Sibiului, ACSDS Fotbal Sibiu, AS Erro, Athletic Șura Mare, dar și trei echipe din alte județe, Retezatul Hațeg, Valea Frumoasă și Viitorul Cluj. Retezatul Hațeg a fost câștigătoarea primei ediții.

Turneul de minifotbal este organizat de CS Sharks Sibiu, prin președintele Adrian Vasile Felseghi și antrenorul Silviu Flitar, care ocupă și postul de director sportiv. Sponsorii ediției a doua a Junior Cup ”Valea Aurie” sunt Green Hill, The Secret Garden, Livada Rodiana, Rotary Club Sibiu, Hotel Roberts și Complextul Turistic Alpina-Casi Păltiniș. ”CS Sharks funcționează din anul 2010, iar de anul trecut avem și CIS obținut la MTS. În cadrul clubului nostru funcționează secții de minifotbal, box și rubgy. Ideea noastră, a mea și a colegului Silviu Flitar este să promovăm copiii, să investim în ei și să fim o mică pepinieră pentru sportul sibian” a spus președintele CS Sharks, Adrian Felseghi. CS Sharks Sibiu a organizat anul acesta și festivalul „Spune da sportului”, care a avut loc în Parcul Sub Arini.A doua ediție a Junior Cup ”Valea Aurie” se dispută pe 1 și 2 iulie - Președintele CS Sharks, Adrian Felseghi: ”Scopul este să promovăm copiii”

A doua ediție a Junior Cup ”Valea Aurie” se dispută pe 1 și 2 iulie - Președintele CS Sharks, Adrian Felseghi: ”Scopul este să promovăm copiii”

 

Ultima oră