Primul weekend la FITS 30 a fost miraculos!

Primul weekend la FITS30 parcă a trecut ca o clipă, însă ecourile sale încă pot fi auzite în oraș: azi dimineață, câțiva tineri strânși pe Bălcescu fredonau „Bella Ciao”, piesă care s-a regăsit în concertul susținut aseară de Mahala Rai Banda pe scena FITS din Piața Mare.

 

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), aflat la cea de a 30-a sa ediție, are loc între 23 iunie și 2 iulie 2023, reunește peste 800 de evenimente la care participă aproximativ 5000 de artiști și invitați din peste 80 de țări.

Tema acestui an este MIRACOL, iar hashtag-urile oficiale sunt: #ParteDinMiracol și #FITS30.

 

Zi cu noroc, ieri, la FITS: ploaia ne-a răcorit, dar nu ne-a stricat planurile și programul, astfel că toate spectacolele în aer liber au dat ocazia artiștilor să se întâlnească cu publicul la orele stabilite. Ieri, în aer liber, i-am aplaudat pe cei de la Bubble On Circus (Italia), Adrian Schvarzstein & JuratèSirvytė-Rukstelė (Spania/Italia), Katakrak (Spania) și, mai pe seară, pe cei din Proiectul Moștenirea (România), Campi QuiPugui (Spania), Young Till Death (România) sau CompagnieOff (Franța), Mhala Rai Banda (România).

 

Ziua a treia a acestei ediții FITS a fost bogata și în conferințe. Invitați speciali, artiști de talie mondială și prieteni ai Festivalului ne-au delectat cu povești despre arta lor. Iată câteva fragmente:

 

„Sibiul m-a surprins. Data viitoare când voi veni, voi mai vrea să rămân câteva zile ca să simt festivalul și mai bine. Teatrul stradal te pune într-o situație de comunicare cu spectatorul. Pentru că avem în sânge comunicarea directă, ne dorim să obținem această interacțiune directă, Spectatorii văd că e greu, că transpiri, că nu e neapărat ușor, dar acest contact este foarte real (…)

 

Suntem într-o epocă a individualismului, deci a singurătății. Misiunea noastră este să atingem publicul, așadar suntem, timp de o oră, în conexiune directă. Eu am făcut facultatea de medicină și când a trebuit să aleg o cale, am ales acel ceva în care pot trata mai mulți oameni deodată, nu doar unul. Văd oamenii la finalul spectacolului și îmi dau seama că teatrul reprezintă o formă de terapie. Oamenii care se află în prezența actului artistic au o lumină în ochi, iar eu știu că noi ne-am îndeplinit misiunea.” – Moshe Hanuka, Asphalt Theater – Israel.

 

„Noi ne bucurăm foarte tare că facem parte din acest festival și că reușim să împărtășim părți importante din tradiția noastră, din lumea și cultura noastră. Este o oportunitate specială să fim aici și să cunoaștem oameni din toată lumea aici, la Sibiu.” – João Farinha, Fado la răscruce – Portugalia.

 

Ne luptăm să supraviețuim într-un fel sau altul, oglindim pe scenă viețile noastre. Nu e simplu pe de altă parte, dar cred că este minunat că facem acest lucru. Totul ne inspiră, viațanoastră ne inspiră. (…) Cred că oamenii care vin își doresc să vadă ceea ce nu văd în altă parte. Suntem recunoscuți ca o Mecca a dansului. (…) Nu știu ce să spun, nu cred că artele pot schimba viața. Sper însă ca tot ceea ce fac să aducă fericire oamenilor” – Yair Vardi (Fondatorul Centrului Suzanne Dellal pentru Dans și Teatru și Director de dans la Academia de Dans din Ierusalim)

 

Spațiile interioare de joc au fost, de asemenea, pline (și) ieri. Performance-ul inedit al lui Gigi Căciuleanu (Text Shop) ainvitat la destindere și comunicare, într-un demers de conectare cu noi înșine și cu ceilalți, într-un univers nemărginit al cuvântului, mimicii și limbajului kinezic.

Seaside Stories s-a jucat cu casa închisă la FITS, iar trupa Teatrului de Stat din Constanța a fost răsplătită cu minute în șir de aplauze în picioare.

Alexis Michalik (Arta de a povesti), distins cu două premii Molière în 2014 (cea mai înaltă distincție din teatrul francez) ne-a prezentat povești țesute magic într-un ritm care îți taie respirația, dar și personaje care ne transportă într-o călătorie în timp și spațiu.

 

Jocuri, vorbe, greieri… s-a jucat cu o sală arhiplină, fiind unul dintre cele mai așteptate spectacole ale zilei. În fața unor invitați de seamă precum Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț sau dramaturgul Neil LaBute, (de data aceasta) actorul Constantin Chiriac ne-a delectat cu poezie în regia lui Silviu Purcărete alături de trupa naționalului sibian.

 

Seara, târziu, neobositul public de la FITS a găsit resurse inimaginabile de energie pentru a ține ritmul alert propus de instrumentele, vocea și talentul celor de la Mahala Rai Banda, iar Piața Mare s-a transformat într-un adevărat ring de dans!

Și cam așa s-a încheiat doar primul weekend al acestei ediții MIRACOL a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu!

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică