Constantin Chiriac, premiat de Ministerul Culturii - Turcan: „Capitala culturală mondială este la Sibiu”
Foto: Dragoș Dumitru

După o primă zi marcată de deschideri oficiale și momente festive, festivalul de teatru și-a intrat în drepturi depline sâmbătă, prin zecile de propuneri pe care le-a făcut publicului: de la spectacole de stradă la concerte în biserici, de la statui vivante la salturi spectaculoase, de la respirații tăiate la aplauze furtunoase. 

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), aflat la cea de a 30-a sa ediție, are loc între 23 iunie și 2 iulie 2023, reunește peste 800 de evenimente la care participă aproximativ 5000 de artiști și invitați din peste 80 de țări. Tema acestui an este MIRACOL, iar hashtag-urile oficiale sunt: #ParteDinMiracol și #FITS30. 

Conferința de presă de sâmbătă a avut și un moment aparte, prin distincția oferită de Ministerul Culturii lui Constantin Chiriac, Președinte FITS și Director General TNRS: 

„Permiteți-mi să vă înmânez această distincție din partea ministerului și să vă asigur că aveți un parteneriat de cursă lungă cu această instituție, unul care va transcende numele ministrului, deoarece instituția are obligația să respecte performanța FITS și să vă fie aproape. Anual, timp de zece zile, capitala culturală mondială este la Sibiu”, a spus Raluca Turcan, Ministrul Culturii. 

„Este prima distincție pe care o oferă Ministerul Culturii. Diploma este pictată de Mirela Trăistaru, iar trofeul este făcut de maestrul sticlei, Ioan Nemțoi. Instituția Constantin Chiriac spune tot, nu mai este nevoie de laude”, a adăugat senatorul Lucian Romașcanu, inițiatorul acestui demers, fost Ministru al Culturii.

Constantin Chiriac a mulțumit pentru premiu și a subliniat importanța premierei unui dialog între un ministru în funcție și cel care l-a precedat, dar și faptul că există o continuitate și o dorință vădită ca excelența de la nivelul României să dea roade. 

Tot în cadrul conferințelor de ieri, Matei Vișniec l-a avut ca invitat pe Kazuyoshi Kushida, artistul care, la această ediție FITS ne-a încântat cu Faust sub clar de lună. Redăm un scurt fragment care poate completa, pentru public, experiența de a fi asistat la acest spectacol: „Ceea ce faci în Kabuki este să reprezinți ceva ce nu poate fi pus în cuvinte și asta este o mare artă. Să fii actor nu înseamnă să copiezi ce fac alții, trebuie să îți folosești propriul corp și propria voce pentru a rămâne în memoria celor care au venit să te vadă. Așa am creat piesele de până acum și așa voi continua să creez și de acum înainte. Pur și simplu, apari în fața publicului și întrebarea este “Ce faci acolo? (…) 

Acest personaj (n.r. Faust) există înainte de nașterea lui Goethe, încă din perioada medievală. Este această legendă despre întâlnirea lui cu Mefistofel, cu demonul. În acele vremuri, oamenii nu înțelegeau modul în care acționau oamenii de știință și asociau aceste lucruri cu magia, cu un pact făcut cu diavolul. Acest personaj este întâlnit și în Japonia chiar prin mai multe volume de manga care tematizează povestea lui Faust”.

Pe străzi, Parada ecvestră (Franța), Vise colorate (Italia), Hoți de ocazie (Spania), Acrobații muzicale (Israel), Cod roșu de acrobații (Franța) și trupa Alternosfera (Republica Moldova) au emoționat și înveselit publicul, iar cei câțiva stropi de ploaie de la amiază nu au reușit să-i alunge pe cei care aveau programate întâlniri cu artiștii de la FITS.

Și sălile au fost încălzite de aplauze la spectacolul lui Tiago Rodrigues „În măsura imposibilului”, gospel, „Fiii lui Sissy” (Austria), uluitorul spectacol „Apă, ce bucurie!”, când cei de la Circus Baobab ne-au ținut fără respirație cu acrobații care au sfidat gravitația, sau „Ora în care nu știam nimic unii de alții”, o montare marca TNRS.  

Opt zile au mai rămas din sărbătoarea artelor spectacolului la FITS și câteva sute de evenimente și întâlniri memorabile – nu le ratați! 

Ultima oră