VIDEO: Șelimbărul are doi noi cetățeni de onoare - Au fost sărbătoriți cei 700 de ani de la atestarea documentară

Rectorul ULBS Sorin Radu și profesoara Maria Neghină au primit, vineri, titlul de cetățean de onoare din partea primarului din Șelimbăr, Marius Grecu, cu ocazia împlinirii a 700 de ani de atestare documentară a comunei Șelimbăr.

Evenimentul festiv s-a desfășurat la Cineplexx Sibiu și a fost binecuvântat de ÎPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului. De asemenea, a beneficiat de prezența ministrului Culturii, Raluca Turcan, ea fiind aici la primul său eveniment public de când ocupă această funcție.

„E un moment deosebit, nu este doar o simplă comemorare, o simplă amintire a istoriei, ci este o recunoaștere a faptului că Dumnezeu ne-a orânduit pe acest pământ pentru care trebuie să fim recunoscători, trebuie să-i mulțumim pentru că ne-a dăruit ceea ce ne-a dăruit, ne-a trecut prin atâtea evenimente istorice, a spus ÎPS Streza. Mitropolitul Ardealului a vorbit, de asemenea, despre extinderea Șelimbărului, atât cea fizică prin construirea de noi spații de locuit, cât și de cea spirituală.

„Șelimbăr – 700 – este o vârstă frumoasă. Sărbătorim 700 de ani în 2023”, a spus primarul Marius Grecu, cel care a decernat titlurile de cetățean de onoare rectorului Sorin Radu și profesoarei Maria Neghină.

„Sunt cetățean al comunei, m-am născut aici, locuiesc aici, plătesc impozite aici și avem proiecte comune”, a spus prof. univ. dr. Sorin Radu, căruia i-a revenit sarcina de a enumera principalele momente istorice legate de această localitate.

„Mă simt onorată că azi, la aniversarea a 700 de atestare documentare, mi-ați înmânat distincția de cetățean de onoare al comunei Șelimbăr”, a spus și profesoara Maria Neghină.

Acest eveniment a fost primul la care a participat Raluca Turcan din noua sa postură de ministru al Culturii. „Dacă ne uităm la istorie avem un adevărat mozaic cultural, sunt oameni cu origini diferite, cu tradiții cu tipuri diferite de activități care și-au împletit existența în timp creând o comunitate puternică a cărei cea mai importantă valoare o reprezintă locuitorii și care a au ajuns astăzi la un număr impresionant. Peste 20.000 de șelimbăreni practic sunt moștenitorii unei tradiții culturale care în momentul de onoare definește frumoasa comunitate șelimbăreană”, a spus Raluca Turcan.

O scrisoare din 16 mai 1323 este prima atestare documentară a localității Șelimbăr. Astăzi se împlinesc 700 de ani de când numele Schellenberg, în limba germană, „Dealul Clopotelor”, apare scris într-un document păstrat până în zilele noastre.

În scrisoarea din 1323, scrisă în Cisnădie, se vorbește despre comitele Nicolae, fiul comitelui Conrad de Tălmaciu, care primește din partea socrilor jumătate din moara din Cristian și șapte iugăre de viță de vie. Martori ai acestei înțelegeri sunt, printre alții, și două persoane de încredere, Henczon și Henning, care locuiau în Schellenberg, Șelimbărul de astăzi.

Ultima oră