Meteorologii au emis o avertizare de tip Cod Portocaliu, valabilă în județul Sibiu. Potrivit acestora, sunt așteptate ploi torențiale, descărcări electrice și, pe arii restrânse, vijelii și grindină.
Codul Portocaliu este valabil de sâmbătă, ora 14:00, până duminică la ora 08:00.
„După-amiaza și seara, la munte, în cea mai mare parte a Transilvaniei și local în Moldova, apoi îndeosebi în jumătatea de vest a Olteniei și în sudul Banatului vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 65…75 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 50…60 l/mp”, anunță meteorologii.