video foto: trafic îngreunat pe autostrada a1 la boița - coloana se întinde pe câțiva kilometri

Traficul este îngreunat, joi după-amiaza, pe autostrada A1 Sibiu – Boița. Coloana de mașini se întinde pe câțiva kilometri, iar șoferii circulă bară la bară. În aceste zile, au loc lucrări pe autostradă, în zona nodului rutier Mohu, dar și pe DN7 la Boița. Din acest motiv, se formează ambuteiaje. 

Șoferii se deplasează cu dificultate, joi, pe autostrada A1, între Sibiu și Boița. Pe ambele benzi ale sensului de mers spre Vâlcea se circulă bară la bară.

Aglomerația s-a format, pe de o parte, din pricina lucrărilor executate pe autostradă în zona localității Mohu. „În următoarele zile traficul va fi restricționat în nodul rutier Mohu, pe autostrada A1 în județul Sibiu. Circulația va fi deviată câte doua zile pe bretelele de intrare din DN1 pe autostradă. Devierea este necesară pentru așternerea unui covor asfaltic pe corpul autostrăzii în vederea eliminării unor degradări”, au anunțat, miercuri, reprezentanții DRDP Brașov.

De asemenea, traficul este îngreunat și de lucrările de pe DN7 de la Boița. Zilele acestea, acolo au loc săpături la rigola carosabilă, este demontat parapetele și este turnat betonul de fundație.

video foto: trafic îngreunat pe autostrada a1 la boița - coloana se întinde pe câțiva kilometri

Surprinși în aglomerație, unii șoferi au coborât din autoturisme, așteptând ca traficul să se mai domolească și să își poată continua drumul.

Ultima oră

Comentariul meu