Temperaturi de peste 30 de grade vineri în România - Vremea se schimbă radical de duminică

După aproape o lună de ploi și vijelii în România, temperaturile în termometre urcă de la o zi la alta. Meteorologii au declarat faptul că vineri, 23 iunie 2023, va fi cea mai călduroasă zi de până acum.

Vremea va fi călduroasă mai ales în vest și sud vest, iar disconfortul termic va fi în creștere, indicele temperatură – umezeală ITU se va apropia de pragul critic de 80.

Ieri au fost 34 de grade Celsius la Calafat, Băile Herculane și București Filaret, iar ITU a fost de 80 unități în sud vest. Temperaturile resimțite au fost de 35 grade. Mâine va fi cea mai călduroasă zi de până în prezent, iar în vest și sud va fi caniculă, scrie Digi24.

Disconfortul termic se va apropia și va atinge 80 de unități în Câmpia de Vest și Câmpia Română. Sâmbătă, se va simți o schimbare în vest, nord, centru și la munte, iar temperaturile vor scădea. În vestul țării vor fi maxime termice de 24 de grade, adică va fi o diferență de 10 grade. În sud, sud-est, centrul Moldovei și București vor fi 30 de grade, în timp ce în regiunile intracarpatice și la munte vor fi averse, vânt, vijelii și căderi de grindină. Episodul de caniculă va dura până sâmbătă.

Duminică se va resimți o răcire în zonele sudice și sud-estice și ne vom apropia de normalul termic al datei din calendar. Luna lui cuptor va debuta cu zile apropiate de pragul zilelor de caniculă. În ceea ce privește rezervă de apă din sol, vorbim de secetă puternică și extremă în Bărăgan, Dobrogea, sudul Moldovei, a declarat la Digi24 Elena Mateescu, directorul ANM.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică