Silviu Scrob și Crina Mareș se alătură proiectului ”Sibiu2024” - Ambii fac parte din domeniul culturii

La o lună de la lansare, Platforma Sibiu2024, inițiată de arhitectul Alexandru Găvozdea, își mărește numărul membri.

Sibienii Crina Mareș și Silviu Scrob s-au alăturat platformei Sibiu2024, ca echipă susținătoare a capitolului Cultură. Propunerile lor pentru Sibiu răspund definiției culturii într-un sens larg, cultura, ca o amprentă unică pentru o societate sau un grup de oameni.

Cultura pentru Platforma Sibiu2024 înseamnă tot ceea ce facem, cum ne exprimăm, cum trăim împreună și ce apreciem. Include arta și literatura, dar și felul în care ne trăim viața de zi cu zi, cum ne înțelegem unii pe alții, ce valori avem, ce tradiții respectăm și în ce credem. 

Între proiectele propuse care pot fi văzute pe site-ul Sibiu2024, se evidențiază prin relevanță comunitară Patrimoniul cultural și natural la îndemână – interpretarea și digitalizarea patrimoniului cultural material și imaterial și a patrimoniului natural din cartierele Sibiului și Campania  „Cunoaște-ți vecinii”, de incluziune socială și acceptare a diversității culturale a cetățenilor orașului nostru. 

Silviu Scrob este manager cultural sibian, specializat în managementul producției culturale. Cu o activitate de peste douăzeci de ani în domeniul cultural, Silviu este actualmente membru al Echipei Curatoriale Timișoara 2023 Capitală Europeană a Culturii. A fost director tehnic al Capitalei Culturale Europene Sibiu 2007 și a lucrat ca manager de producție tehnică pentru festivaluri și evenimente precum Electric Castle, Summer Well, ARTmania, Media Music Awards, Vizita Papei Francisc la Blaj, Cerbul de Aur, TIFF, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Sibiu Summit.

Silviu Scrob, manager cultural

Crina Mareș, cu studii de biologie, și-a dezvoltat cariera îmbrățișând ceea ce o pasionează – patrimoniu cultural și natural. A fost muzeografă în două muzee naționale. În prezent, Crina Mareș asigură dezvoltarea programului „România Remarcabilă”, inițiat de Centrul Cultural Clujean, una dintre cele mai respectate instituții de promovare a culturii.

Crina Mareș, muzeografă și manager cultural

„Sibiu2024 prinde tracțiune și atrage oameni valoroși profesional, cu spirit comunitar, ca Silviu și Crina. Un plan pentru oraș, creat de la firul ierbii de comunitatea Sibiu2024, are șansele să fie dintre cele mai inteligente, moderne și empatice propuneri de oraș. Le mulțumesc Crinei și lui Silviu că sunt alături de noi.” – a declarat arhitectul Alexandru Găvozdea, liderul platformei Sibiu2024.

Pentru platforma Sibiu2024 începe o vară activă, de lucru în cartiere, alături de toți cei interesați de progresul orașului.

Ultima oră