Sibianul Sergiu Drăgulescu, medalie la săritura în lungime la Campionatul de Atletism și Cros al MAI
Plutonierul adjutant Sergiu Drăgulescu, din cadrul ISU Sibiu a urcat pe podium la etapa finală a Campionatului de Atletism și Cros al Ministerului Afacerilor Interne.
Competiția se desfăşoară în perioada 20-23 iunie, la Târgu Jiu, pentru a treia oară consecutiv. Peste 200 de lucrători ai MAI din toată țara se întrec în probe de alergare viteză, alergare rezistență, cros, săritură în lungime și aruncarea greutății. Toate probele de atletism și cros se desfășoară pe categorii de vârstă, atât bărbați, cât și femei. Plutonierul adjutant de la ISU Sibiu, Sergiu Drăgulescu a ocupat locul 2 la săritura în lungime, la categoria de vârstă 35-45 ani.
”Ne mândrim cu colegul nostru, Plt. adj. Drăgulescu Sergiu, care a făcut parte din lotul IGSU la Campionatul de Atletism și Cros al Ministerului Afacerilor Interne desfășurat în aceste zile la Târgu Jiu. Colegul nostru s-a clasat pe locul II la săritura în lungime, la categoria de vârstă 35-45 de ani! Sergiu este subofițer operativ principal din anul 2007, iar de mai bine de 10 ani participă la diferite competiții sportive organizate la nivelul structurilor de pompieri. Felicitări, Sergiu! Suntem mândri de performanțele tale profesionale și sportive” a fost postarea dată publicității joi, pe pagina ISU Sibiu.
Sibianul Sergiu Drăgulescu, medalie la săritura în lungime la Campionatul de Atletism și Cros al MAI

Ultima oră

Comentariul meu

Publică