La propunerea echipei manageriale a Muzeului National Brukenthal, astăzi Consiliul de Administrație a aprobat ca începând din data de 23 iunie până în 27 august 2023, în zilele de vineri și sâmbătă Palatul Brukenthal (Galeria de Artă Europeană și Galeria de Artă Românească), Sala Multimedia din Casa Albastră și Muzeul de Artă Contemporană, str. Tribunei nr. 6 să aibă următorul program: 12:00- 20:00.
Alexandru Constantin Chituţă, managerul interimar al Muzeului Național Brukenthal a declarat: „Am anunțat în luna mai a acestui an că dorim să avem un program mai flexibil de vizitare și să venim în întâmpinarea turiștilor. Împreună cu colegii mei am hotărât și am propus Consiliului de Administrație al instituției să venim în sprijinul vizitatorilor care vor veni în această vară la Sibiu dar și sibienilor și tinerilor care nu pot să viziteze Muzeul în timpul zilei din cauza programului de muncă, să o poată face seara. Așadar de la ora 12 până la ora 20 pot să viziteze Palatul Brukenthal și Muzeul de Artă Contemporană.
Totodată, cei care sunt mai matinali pot vizita până la deschiderea acestor spatii, celelalte muzee care se vor deschide în intervalul 10-18, și anume Muzeul de Istorie Casa Altemberger, Muzeul de Istorie a Farmaciei, Muzeul de Istorie Naturală și Muzeul Cinegetic August von Spiess.
Nu facem altceva decât să răspundem solicitărilor turiștilor de a avea un program și seara când majoritatea spațiilor în oraș sunt închise, excepție făcând doar restaurantele și cafenele. Vom începe acest nou program estival de vizitare de vineri, 23 iunie 2023, zi în care se va deschide și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Așadar cei care vin la FITS vor avea posibilitatea ca în week-end să viziteze și expozițiile Brukenthal până la ora 20. Totodată amintesc faptul ca în prima joi din lună pensionarii au intrare gratuită.”