Evaluarea Națională - Peste 400 de elevi din Sibiu au susținut joi proba la Limba Maternă - Examenul a decurs fără probleme

Astăzi, 22 iunie 2023, 405 absolvenți ai clasei a VIII-a, care au studiat într-o limbă a minorităților naționale, au fost înscriși pentru susținerea probei scrise la disciplina Limba și literatura maternă, la nivelul județului Sibiu.

Evaluarea Națională - Peste 400 de elevi din Sibiu au susținut joi proba la Limba Maternă - Examenul a decurs fără probleme

La această probă scrisă au fost prezenți 389 candidați candidați la limba și literatura germană maternă (99,74%) și 15 candidați la limba și literatura maghiară maternă (100%). A lipsit candidat înscris la proba de limba și literatura germană. Nu au existat elevi eliminați pentru tentativă de fraudă.

Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Limba și literatura maternă vor fi publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, după ora 15.00.

Primele rezultate vor fi afișate miercuri, 28 iunie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 28 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și de 29 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi anunțate marți, 4 iulie.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică