urs tranchilizat la porumbacu și relocat în pădure - primar: „este în stare bună, sperăm să se acomodeze acolo”

Ursul care a alertat, marți, autoritățile din Porumbacu de Jos, fiindcă s-a plimbat printr-o zonă turistică din sat, a fost tranchilizat și relocat în pădure. Animalul este în afara oricărui pericol, spune Georgeta Poșa, primarul localității. 

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu a trimis, marți dimineața, pe telefoanele sibienilor din Scoreiu și Porumbacu de Sus, mesaje de tip RO-Alert, pentru a-i informa că doi urși se află în cele două localități. La Scoreiu, un pui de urs a intrat într-o gospodărie și a atacat o capră. Oamenii au încercat să-l alunge și chiar s-au apropiat de el, moment în care și-a făcut apariția și ursoaica. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Animalele s-au refugiat, ulterior, și n-au mai fost zărite în sat. 

CITEȘTE ȘI: Oamenii din Scoreiu și Porumbacu, disperați din cauza urșilor care le intră în curți – „Au ieșit cu drujbele să îi sperie”

În Porumbacu de Jos, urșii și-au făcut simțită prezența în zona turistică a satului, intrând inclusiv în curțile unor pensiuni. Echipa de intervenție, din care face parte primarul localității, medicul veterinar, reprezentanții Jandarmeriei și ai fondului de vânătoare, s-a deplasat în zonă în cursul dimineții pentru a alunga animalul. Spre seară însă, a apărut din nou, în aceeași zonă, astfel că autoritățile au luat decizia să îl tranchilizeze. 

„Aseară (n.red.: marți) am avut a treia acțiune de intervenție din cursul zilei, finalizată prin decizie de tranchilizarea și relocare a unui exemplar. Este vorba despre un urs tânăr, care are undeva în jurul vârstei de 2-3 ani. A apărut în zonă ieri dimineață, după care și spre seară, în jurul orei 20:30, când a intrat în curtea unui complex turistic. Nu a rănit pe nimeni, nu erau turiști la ora respectivă în zonă. Prin urmare, am considerat că cel mai bine este să mergem pe această variantă, de tranchilizare și relocare în fondul de vânătoare 5”, a spus, pentru Ora de Sibiu, Georgeta Poșa, primarul comunei Porumbacu de Jos. 

urs tranchilizat la porumbacu și relocat în pădure - primar: „este în stare bună, sperăm să se acomodeze acolo”
Puiul de urs a fost tranchilizat

Puiul de urs a fost tranchilizat de medicul veterinar, iar șeful Ocolului Silvic a stabilit unde va fi relocat. În cursul serii, animalul a fost transportat la aproximativ 10 kilometri de sat, în pădure, în zona denumită Porumbăcel. „L-am lăsat în zona de siguranță, iar azi dimineață (n.red.: miercuri) am făcut o verificare și este în regulă, s-a trezit. Sperăm că se va acomoda acolo”, a adăugat primarul Georgeta Poșa. 

urs tranchilizat la porumbacu și relocat în pădure - primar: „este în stare bună, sperăm să se acomodeze acolo”
Puiul de urs, relocat în pădure

Autoritățile vă recomandă ca, în cazul în care un urs apare în localitate, să nu vă apropiați de el, să nu încercați să îl alungați pe cont propriu, să nu îl hrăniți și să sunați la 112. 

Ultima oră

Comentariul meu