Protest la Tribunalul Sibiu - Judecătorii au decis amânarea cauzelor aflate pe rolul instanţei

Marți, 20.06.2023, s-a desfăşurat Adunarea generală a judecătorilor din cadrul Tribunalului Sibiu, pentru analizarea evoluției demersului legislativ referitor la modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu.

Protest la Tribunalul Sibiu - Judecătorii au decis amânarea cauzelor aflate pe rolul instanţei

Adunarea generală a judecătorilor a hotărât adoptarea unei forme de protest constând în amânarea cauzelor aflate pe rolul instanţei, cu excepţia cauzelor cu caracter urgent, începând cu data de 21.06.2023 și până la adoptarea unei soluții legislative care să respecte statutul constituțional al magistraților, garanțiile constituționale precum și principiul previzibilității.

Adunarea generală a judecătorilor Tribunalului Sibiu solicită președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, Avocatului Poporului, președintelui Senatului și al Camerei Deputaților sesizarea Curții Constituționale a României privind neconstituționalitatea prevederilor legislative respective și acordă mandat președintelui Curții de Apel Alba Iulia privind adoptarea unei rezoluții comune a președinților curților de apel la întâlnirea ce va avea loc la Iași în perioada 29-30.06.2023.

În funcție de soluția legislativă ce se va adopta se va convoca o nouă adunare generală care va stabili continuarea, suspendarea sau încetarea formei de protest.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică