Crucea Roșie Sibiu a stat start proiectului ”Prim ajutor în școli” - ”Ne propunem să instruim cadrele didactice”s

Crucea Roșie Filiala Sibiu a susținut azi, 19 iunie, o conferință de presă în care a lansat proiectul ”PRIM AJUTOR ÎN ȘCOLI”, proiect care presupune instruirea cadrelor didactice și a personalului administrativ în acordarea primului ajutor de bază, proiect demaratîn parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Județului Sibiu și susținut de Subprefectul județului nostru, Sebastian Șebu.

La conferința de presă a fost prezentă Raluca Morar – Directorul Crucii Roșii Sibiu, Sebastian Șebu -Subprefectul Județului Sibiu, Marius Emilian Novac – Inspectorul General Școlar al Județului Sibiu și Andrei Corbeanu – Instructor de prim ajutor al Crucii Roșii Sibiu.

Subprefectul Sebastian Șebu a povestit cum a demarat acest proiect și implicarea Domniei Sale personală în susținerea finanaciară a acestui demers  și a încurajat părinții să răspundă pozitiv iar Inspectorul Școlar General, Marius Emilian Novac a menționat necesitate formării profesorilor în acest domeniu.

”Am inițiat acest proiect în urmă cu două luni, ca urmare a incidentului cu fetița din Cluj care s-a înecat cu un jeleu. Alături de Inspectoratul General Școlar al județului Sibiu ne propunem să instruim cadrele didactice și personalul adminsitrativ din întreg județul. Fiecare grupă va fi formată din maxim 12 persoane, pentru eficiența acumulării cunoștințelor. Suma necesară pentru acoperirea costurilor unei asemenea grupe ajunge la 2.000 de ron, iar primele două grupe din cadrul acestui proiect au fost susținute financiar de către Subprefectul, Sebastian Șebu.

Deja au fost instuiți 12 profesori din cadrul Liceului Tehnologic Construcții și Arhitectură ”Carol I” din Sibiu urmând ca săptămâna viitoare să participe la acest curs 12 profesori din Comuna Alțâna.” – Raluca Morar, Director Crucea Roșie Sibiu.

La conferința de presă a fost prezent și unul dintre instructorii de prim ajutor ai Crucii Roșii Sibiu, Andrei Corbeanu care  a susținut cursul de prim ajutor pentru prima sere din acest proiect și a povestit despre entuziasmul profesorilor care au participat dar și despre manevrele concrete pe care le dobândesc cei care participă la acest curs.

Căutăm pe mai departe finanțatori din mediul privat pentru a acoperi grupele de profesori din întreg județul.

Doar în ultimele 2 luni Crucea Roșie Sibiu a realizat demonstrații gratuite de prim ajutor pentru sute de copii din județul nostru la Școliile Gimnaziale nr 8, nr 18, Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga”, Școala ”Andrei Șaguna” din Șura Mare, Școala Finlandeză dar și demonstrații de prim ajutor gratuite pentru profesorii școliilor ”Matei Basarab” dinTurnu Roșu,”Ioan Slavici” din Sibiu și Colegiul Tehnic ”August Treboniu Laurian” din Agnita.

Acest proiect de PRIM AJUTOR ÎN ȘCOLI vin așadar ca o consecința firească a experienței pe care Crucea Roșie Sibiu o are deja în livrarea primului ajutor atât în unitățiile de învățământ cât și cu companiile sibiene sau persoanele private. Pentru informații suplimentare ne puteți contacta telefonic la 0741 118 975 sau la sibiu@crucearosie.ro 

Donații se pot face în contul nostru RO21RNCB0227036062930001, cu mentiunea PROIECT PRIM AJUTOR ÎN ȘCOLI.

Ultima oră