Ene, Buhăcianu și Babic s-au despărțit de FC Hermannstadt
FC Hermannstadt a anunțat joi că s-a despărțit de trei jucători: Vali Buhăcianu, Matko Babic și Cornel Ene.
Cei trei jucători erau la final de contract și acordurile nu au fost prelungite.
Atacantul Vali Buhăcianu (29 ani) a jucat doi ani la Sibiu. În sezonul trecut el a fost folosit în 19 meciuri, reușind două goluri. Croatul Matko Babic (24 ani) a evoluat în 28 de partide în sezonul trecut, reușind 5 goluri, dintre care 4 în cupă. Fundașul Cornel Ene (29 ani) a fost adus la Sibiu iarna trecută și a jucat în doar 9 partide. Cu siguranță, însă, vor exista și alte plecări, fiind discuții pentru transferul mai multor jucători.
”Mulțumim pentru tot, Vali, Cornel și Matko! Ajunși la finalul înțelegerilor contractuale cu FCH, Vali Buhăcianu, Matko Babic și Cornel Ene nu vor mai continua alături de echipa noastră în sezonul următor. Le mulțumim pentru tot efortul depus sub culorile clubului nostru și le dorim mult succes în carieră!” a fost postarea dată publicității joi pe pagina oficială a clubului sibian.
FC Hermannstadt a prelungit contractele scadente cu Paul Antoche, Ionuț Stoica, Florin Bejan, Karlo Letica, Ciprian Biceanu, Gabi Iancu, Silviu Balaure și Vlad Muțiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică