Lista cu miniştrii Cabinetului PNL-PSD şi programul de guvernare pentru care premierul desemnat Marcel Ciolacu cere votul de încredere al Legislativului au fost depuse, la 13 iunie 2023, la Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor. Raluca Turcan a fost propusă ministru al Culturii.
Șefa PNL Sibiu, Raluca Turcan s-a născut la 2 aprilie 1976, la Botoşani. În 1999, a absolvit Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul ASE Bucureşti. În acelaşi an, a devenit masterand în Comunicare şi Relaţii Publice în cadrul SNSPA Bucureşti. A obţinut diplomă în rusă comercială, la Institutul Puşkin din Moscova (1996-1999). A absolvit un curs postuniversitar de perfecţionare în domeniul securităţii şi apărării naţionale în cadrul Colegiului Naţional de Apărare, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, în perioada 4-22 aprilie 2011, relatează Agerpres.
A urmat studii în ştiinţe politice la American Council of Young Political Leaders, Washington, SUA; studii despre funcţionarea Uniunii Europene la Universitatea Viena, Austria; specializare în studii politice în cadrul Fellowship German Marshall Fund, SUA, şi studii de comunicare politică la Harvard Kennedy School, filiala din Atena, Grecia.
A fost consultant Relaţii Publice la Tofan Grup (1999-2000); expert parlamentar la Senatul României (2000-2004); cadru didactic asociat la Universitatea Transilvania Braşov şi la Universitatea Româno-Germană din Sibiu (2001-2006), potrivit cdep.ro.
Consilier al preşedintelui Consiliului Naţional al Partidului Naţional Liberal (PNL) (2000-2002), consilier al preşedintelui PNL (2002-2004) şi membru în Biroul Naţional de conducere al PNL (2004-2006). Membru fondator al Partidului Liberal Democrat (PLD). După unificarea Partidului Democrat cu Partidul Liberal Democrat, în decembrie 2007, Raluca Turcan a ocupat funcţia de vicepreşedinte PDL (decembrie 2007-mai 2011 şi iunie 2012-2014).
Din 2014 până în decembrie 2016, a fost vicepreşedinte al PNL, preşedinte al Comisiei de Educaţie din PNL. În decembrie 2016, a devenit preşedinte interimar al PNL, funcţie deţinută până în iunie 2017, conform gov.ro.
A fost deputat PNL de Sibiu (2004-2006), deputat independent (sept. 2006 – febr. 2008) şi PDL (febr. 2008 – nov. 2008). În legislatura 2004-2008, a ocupat funcţiile de preşedinte al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă (februarie 2005 – septembrie 2006) şi de secretar al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi.
La alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2008, a candidat din partea PDL pentru un post de deputat în oraşul Sibiu (Colegiul 2) şi a câştigat cu aproximativ 47% un nou mandat. În acea legislatură, a fost preşedintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă.
A fost realeasă deputat de Sibiu, pe listele ARD (PDL), la 9 decembrie 2012, în Colegiul 2. Până în septembrie 2016, a fost secretarul Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, apoi a devenit vicepreşedintele aceleiaşi comisii. A făcut parte şi din Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu agenţia UNESCO.
În 2016, a fost aleasă deputat pe listele PNL. A fost lider al Grupului parlamentar PNL din Camera Deputaţilor (2016-2019). A fost membru în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi vicepreşedinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Franceză.
Din noiembrie 2019 până în decembrie 2020, a deţinut funcţia de viceprim-ministru în cadrul guvernului României.
În urma alegerilor parlamentare din 6 decembrie 2020, a obţinut un nou mandat de deputat în Circumscripţia electorală nr. 34 Sibiu pe listele Partidului Naţional Liberal. Este membră a Comisiei pentru muncă şi solidaritate socială (din februarie 2021) şi a făcut parte din Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului (decembrie 2020-februarie 2021). Este membră a Grupului de prietenie cu Republica Portugheză şi a Grupului parlamentar de prietenie cu Malaezia, potrivit cdep.ro.
Din 23 decembrie 2020 până în 25 noiembrie 2021, a deţinut portofoliul de ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale.
Din februarie 2022, este vicelider al grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor.
Coautor al unui dicţionar englez-rus-român de termeni economici, editat de ASE Bucureşti; coautor al cărţii „Integrarea şi politica fiscală europeană”, Editura Infomarket. A publicat studii în domeniul integrării europene şi relaţiilor publice. Este cetăţean de onoare al Statului Nebraska (SUA).