casă în flăcări la mediaș din cauza unei lumânări - vecinii au fost evacuați

O casă din Mediaș a fost cuprinsă de flăcări, marți seara, iar pompierii au intervenit pentru a stinge incendiu. Focul a izbucnit de la o lumânări lăsat aprinsă în apropierea unor materiale textile. Salvatorii i-au evacuat și pe vecinii din casa alăturată. 

„Azi-noapte, în jurul orei 23:30, pompierii medieșeni au intervenit pe strada Nicolae Iorga din municipiul Mediaș pentru stingerea unui incendiu la o casă. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenție și un echipaj SAJ”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

La sosirea forțelor la fața locului, incendiul se manifesta cu flacără într-o cameră. Pompierii au evacuat patru persoane din casa învecinată.

Incendiul a fost lichidat prompt, astfel că nu s-a extins la întreaga locuință. A fost afectată o cameră de aproximativ 25 mp, iar pereții holului au fost afectați de fum. Incendiul a fost cauzat de o lumânare poziționată în apropierea materialelor textile.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Ultima oră

Comentariul meu