Lege - Unele motociclete vor putea fi conduse cu permis de conducere de categoria B

Unele motociclete vor putea fi conduse cu permis de conducere de categoria ”B”, conform unei propuneri legistaltive.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în sensul stabilirii valabilităţii permisului de conducere eliberat pentru categoria B şi în cazul anumitor tipuri de motociclete, dacă deţinătorul permisului are vârsta de 24 de ani împliniţi şi permisul eliberat pentru categoria B a fost obţinut cu cel puţin doi ani în urmă, scrie news.ro

„Permisele de conducere eliberate pentru categoria B sunt valabile şi pentru motocicletele cu transmisie automată cu cilindree maximă de 125 cm3, cu puterea maximă de 11 kW şi cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg, categoria A1. Deţinătorii permiselor trebuie să aibă vârsta minimă de 24 de ani împliniţi, permisul pentru categoria B obţinut de minimum trei ani şi să facă dovada absolvirii a 10 ore de pregătire practică în cadrul unei unităţi autorizate de pregătire a conducătorilor de autovehicule”, conform proiectului de lege adoptat, marţi, de către deputaţi.

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege, în calitate de for decizional şi astfel legea merge la promulgare.

Ultima oră