Cine sunt victimele accidentului de la ieșire din Sibiu spre Rășinari - Răzvan, Ilie, Dănilă și Gabriel au murit

Un accident rutier dezastruos a avut loc, sâmbătă, la ieșire din Sibiu spre Rășinari, la intersecția cu drumul spre Cisnădioara. Patru persoane, în vârstă de 15, 24, 50 și 63 de ani au decedat în urma evenimentului rutier, iar un bărbat, în vârstă de 31 de ani, este singurul supraviețuitor și luptă pentru viață la Spitalul Județean. 

Accidentul s-a petrecut sâmbătă dimineața, pe drumul care leagă Sibiul de Rășinari, la intersecția cu Cisnădioara. Două autoturisme au intrat în coliziune, din cauza unui șofer în vârstă de 63 de ani care nu a acordat prioritate. „În timp ce conducea un autoturism dinspre Sibiu spre Rășinari, la intersecția cu DJ 106D, un bărbat în vârstă de 63 de ani a virat la stânga fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus dinspre Rășinari spre Sibiu de către un bărbat în vârstă de 24 de ani”, a transmis Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Cine sunt persoanele decedate

Impactul a fost fatal, astfel că trei dintre cele cinci victime au decedat pe loc. Este vorba despre șoferul care a provocat coliziunea, pe nume Ilie H., domiciliat în Sibiu, pasagerul din autoturismul acestuia, Dănilă G., în vârstă de 50 de ani, domiciliat în Agârbiciu, dar și despre șoferul autoturismului condus dintre Rășinari, un tânăr de 24 de ani, pe nume Răzvan T. 

Vezi aici cine este tânărul de 24 de ani decedat în accident 

La spital au ajuns două persoane. Gabriel Vlad G., în vârstă de 15 ani, pasager în autoturismul condus de șoferul de 63 de ani, a fost găsit în stop cardio-respirator. El a fost resuscitat minute bune de echipajul ambulanței venit la fața locului și a prezentat funcții vitale, astfel că a fost transportat la CPU Luther, intubat și în stare foarte gravă. Din nefericire, traumatismele suferite au fost puternice, astfel că la puțin timp de la accident a decedat și el. 

Singurul supraviețuitor este pasagerul din mașina tânărului de 24 de ani. Acesta are 31 de ani, este din Rășinari și se numește Nicolae S. El a fost diagnosticat cu traumatisme, fracturi si luxații și a fost internat în cadrul Secției Cinice Ortopedie a Spitalului Județean unde se află sub tratament și supraveghere de specialitate, fiind stabil și conștient. (DETALII DE LA MEDICI, AICI). 

Polițiștii sibieni continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor care au condus la producerea evenimentului rutier. În curând, odată ce ancheta va fi finalizată, se va stabili și dacă cei doi șoferi se aflau sub influența băuturilor alcoolice, dacă purtau centurile de siguranță, dar și cu ce viteză rulau. 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică