Un român înarmat și-a răpit copilul în Italia - „Am vrut să îi sărbătoresc ziua”
Sursa foto: Libertatea
Un român a fost arestat în Italia după ce și-a răpit fiul și s-a închis cu el în casă pentru 15 ore. Poliția a negociat cu bărbatul de 35 de ani pentru a elibera copilul de 5 ani.
Românul stabilit la Roncadelle, în provincia Brescia, s-a dus cu arma în mână la adăpostul pentru victime ale violenței domestice, acolo unde sunt cazați soția și fiul de 5 ani, răpindu-l pe cel mic. S-a închis cu el în casă și abia după 15 ore le-a deschis ușa polițiștilor care au încercat în tot acest timp să-l recupereze pe minor. Bărbatul a fost arestat. „Până la urmă, a fost cea mai frumoasă zi pe care am petrecut-o împreună”, le-a spus românul anchetatorilor, potrivit Digi24.
El a încercat să diminueze gravitatea faptei sale subliniind că pistolul pe care l-a folosit nu era încărcat. „Arma pe care o aveam nu avea încărcătură. Nu am folosit-o ca să ameninț asistentul social, ci doar i-am arătat-o. Și nu aș fi folosit-o niciodată”, a mai spus bărbatul în timpul audierii din fața instanței de din Brescia.
Procurorii l-au acuzat de răpire, violență domestică și deținere ilegală de arme și au cerut o pedeapsă de 6 ani și 4 luni. În sala de judecată, el și-a recunoscut faptele, dar a spus că n-a intenționat nici măcar o secundă să-i facă rău fiului lui sau altei persoane.

Ultima oră