Premierul Ciucă ar putea demisiona la finalul săptămânii viitoare

Premierul Nicoale Ciucă ar putea demisiona din funcție la finalul săptămânii viitoare, susțin surse politice. Ultimele negocieri pentru împărțirea funcțiilor în Executiv se vor face în acest weekend.

Premierul Ciucă ar putea demisiona la finalul săptămânii viitoare

În acest weekend vor avea loc ședințe decisive ale liderilor PSD și PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă cu membrii de partid, președinții de filiale, astfel încât să fie luate ultimele decizii. Aceleași surse spun că este posibil ca liberalii și Nicolae Ciucă să se întâlnească cu președintele Klaus Iohannis iar această rocadă să aibă loc, să fie toate procedurile îndeplinite până la finalul săptămânii următoare, scrie Digi24.

Cel mai probabil vom vedea o depunere a mandatului la începutul săptămânii, apoi trebuie îndeplinite toate procedurile. Vorbim despre consultări ale partidelor la Palatul Cotroceni, apoi audieri ale miniștrilor propuși în Parlament și un vot de învestire al Guvernului Ciolacu.  Aceleași surse susțin că în guvernul Ciolacu 30% dintre miniștrii PNL ar putea fi femei.

De asemenea, următorul guvern va avea mai puține ministere iar liderii din Coaliție vor discuta și despre viitorul UDMR la Palatul Victoria. În acest caz, există și varianta ca negocierile privind protocolul Coaliției să fie reluate de la zero.  Totodată, sursele citate afirmă că discuțiile guvernanților vor viza și politicile fiscale pentru 2024, anume eliminarea facilităților fiscale de care beneficiază unele categorii, măsură care ar putea fi implementată până în 2026. Astfel toate categoriile de muncă ar trebui să urmeze aceleași condiții fiscale.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică